https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Artişti premiaţi cu Grammy şi alţi invitaţi speciali vin la Classix Festival Iaşi

Artişti premiaţi cu Grammy şi alţi invitaţi speciali vin la Classix Festival Iaşi

Classix Festival Iaşi anunţă că printre invitaţi se numără artişti premiaţi la Grammy, un ansamblu de rezidenţă al Vienei şi câştigătoarea Premiului Equinor 2019, arată un comunicat remis MEDIAFAX

by

Classix Festival aduce la Iaşi în perioada 16 - 22 februarie 2020 peste 20 de artişti internaţionali în 7 concerte, 3 dialoguri educaţionale dedicate industriilor creative şi 2 panel-uri de antreprenoriat.

Festivalul, aflat la prima ediţie, se va desfăşura într-o suită de locaţii-emblemă din Iaşi: Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, Palatul Culturii, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Casa Balş - clădiri încărcate de istorie şi purtătoare de simboluri ale manifestărilor culturale şi de înaltă ţinută ale oraşului.

Sub directoratul artistic al pianistului Dragoş Andrei Cantea, festivalul porneşte ca o aventură clasică contemporană. Dedicată unei generaţii hibride de pasionaţi ai artelor, elitelor, precum şi celor deschişi experimentelor, manifestarea reuneşte cultural, diplomatic şi economic nu mai puţin de 10 naţiuni.

Cele şapte concerte organizate în cadrul festivalului sun Uman şi Divin, Concertul Romantic, Armonii Nordice, Clasic sau Fantastic?, Visul American la Două Piane, Concertul Evreiesc şi Clasicul Transfigurat.

Ruta Trondheim - Iaşi, via Grammy

Soliştii din Trondheim (TrondheimSolistene) sunt câştigători ai unui premiu Grammy 2020, pentru „cel mai bun album imersiv”, înregistrat alături de un producător norvegian. Orchestra de cameră a fost fondată în 1988 cu scopul de a oferi celor mai buni tineri interpreţi din Trondheim oportunitatea de a cânta împreună şi de a dobândi experienţa de concert. De atunci, ansamblul s-a stabilit drept unul dintre cele mai distincte din Norvegia, câştigând notorietatea internaţională pentru sunetul său distinct, deschis şi clar, fiind descris de publicaţia britanică Classic FM drept „sunetul Trondheim”.

TrondheimSolistene au fost incluşi pe mai mult de 50 de albume. Înregistrările orchestrei pentru casa de discuri 2L au fost extrem de apreciate, câştigând nu doar trei Spellemannpriser (Premiile Muzicale Norvegiene), cât şi 10 nominalizări Grammy. Cel mai bine vândut disc al ansambulului este reprezentat de Anotimpurile lui Vivaldi, lansat la Deutsche Grammophon, fiind cumpărat în circa 700.000 de copii.

Ansamblul reprezintă în acelaşi timp un vârf de lance în privinţa promovării patrimoniului muzical norvegian, incluzând în fiecare deplasare în afara Norvegiei cel puţin o lucrare cu caracter nordic, comisionând de-a lungul anului aproximativ 50 de lucrări special compuse pentru această formaţie.

Publicul va putea cunoaşte ansamblul norvegian la Iaşi pe 18 februarie, în cadrul concertului „Armonii Nordice” şi pe 22 februarie, la concertul de gală „Clasicul Transfigurat”.

Selini Quartet - cvartet de rezidenţă al Vienei

Provenind din Rusia, România şi Grecia, cele patru muziciene s-au întâlnit la Viena, unde au format Cvartetul Selini în 2016. De atunci, mulţumită devotamentului pentru partitură, combinat cu sunetul puternic şi aria largă de emoţii transmise, ele au reuşit să susţină concerte în numeroase state europeene şi sunt laureate cu premii prestigioase.

Inspirat din mitologia greacă, denumirea Cvartetului Selini are ca provenienţă pe zeiţa lunii. Forma semicirculară a cvartetului de coarde le aminteşte celor patru membre ale ansamblului de imaginea unui sfert de lună, iar fiecare membru al cvartetului reprezintă la nivel simbolistic una dintre cele patru faze ale lunii.

Nadia Kalmykova (vioară), Ljuba Kalmykova (vioară), Loredana Apetrei (violă) şi Loukia Loulaki (Grecia) formează ansamblul care astăzi este selectat să reprezinte muzica austriacă pe tot mapamondul sub egida programului NASOM - New Austrian Sound of Music pentru stagiunile 2020-2022.

Selini Quartet sunt laureate în 2018 cu premiul al II-lea la concursul de cvartete Szymanowski din Katowice, Polonia şi distinse câştigătoare ale Premiului Artis din cadrul concursului ISA de la Viena. Cvartetul a fost numit ansamblu în rezidenţă a Festivalului Aix in Provence din Franţa în 2019. De asemenea, au onorat invitaţii în importante proiecte precum ECMA (European Chamber Music Academy), Le Dimore del Quartetto, Musethica şi Academia Quatuor Diotima.

Cele patru artiste concertează în cadrul festivalului Classix în datele de 19 februarie, orele 19:00, „Clasic sau Fantastic?” şi 22 februarie, la concertul de gală „Clasicul Transfigurat”, aceste două concerte marcând şi debutul lor concertistic în România. Prezenţa lor pe scena festivalului este sprijinită de Forumul Cultural Austriac Bucureşti.

https://www.mediafax.ro/images/pixel.png

Violoncelul - între virtuozitate şi eroism

Sandra Lied-Haga a început studiul violoncelului la vârsta de 3 ani, devenind cea mai tânără studentă din programul Institutului de Muzică Barratt Due din Oslo. Mai târziu, a fost admisă la prestigioasa Academie Razumovsky din Londra, studiint ulterior pentru şase ani cu reputatul violoncelist Truls Mørk.

Sandra a debutat la Wigmore Hall din Londra la vârsta de doar 12 ani. A fost invitată în numeroase festivaluri precum cel de la Salzburg, Gstaad, Fjord Classics, festivalurile camerale de la Oslo şi Valdres, precum şi în cadrul Academiei Festivalului de Verbier în urma căruia a fost invitată să susţină şi propriul ei recital în Festivalul de la Verbier la doar 17 ani.

Printre premiile internaţionale ale Sandrei, amintim de Premiul I şi Premiul de Virtuoziate de la Talinn Young Musician Competition, Premiul I şi Marele Premiu la Heran International Cello Competition în Cehia şi Premiul I la Concursul de la Padova. Pe lângă acestea, a mai fost laureată cu premiile Bärenreiter şi EMCY.

Sandra susţine în mod constant concerte camerale alături de Anne-Sophie Mutter şi ansamblul Mutter Virtuosi. În 2019 a realizat albumul său de debut, înregistrând Concertul pentru violoncel de Dvorak şi Variaţiunile Rococo de Ceaikovski pentru Simax Classics. Printre numele importante cu care a avut şansa să colaboreze în muzica de cameră, amintim pe Truls Mørk, Yo-Yo Ma, Leif Ove Andsnes, Paul Lewis, Piers Lane, Kathryn Stott, Lars Anders Tomter sau Christian Ihle Hadland.

Sandra cântă în prezent pe un violoncel Joannes Florenus Guidantus din 1730, Bologna, sub tutela Fundaţiei norvegiene Dextra Musica.

Sandra Lied-Haga este solistă în cadrul „Concertului Romantic” din data de 17 februarie, orele 19:00, la Sala Henri Coandă a Palatului Culturii Iaşi.

https://www.mediafax.ro/images/pixel.png

Victor a vincere

Pianistul sud-coreean Victor Lim va fi prezent pe scena festivalului Classic în cadrul Concertului Romantic din 17 februarie.

A concertat în stagiunile unor prestigioase instituţii britanice precum Wigmore Hall, Bridgewater Hall, Colston Hall sau St. Martin-in-the-Fields. Recitalurile sale au fost difuzate pe frecvenţele BBC Radio 3. În 2012, Victor a fost finalist în competiţia BBC Young Musician of the Year.

Premii recent obţinute includ Premiul al II-lea la Concursul Inter-Universitar Beethoven şi premiul întâi la concursurile Schubert şi Beethoven desfăşurate la Colegiul Regal de Nord din Manchester.

Victor a început studiul pianului la vârsta de şase ani, absolvind pe rând Wells Cathedral School la clasele lui John Byrne şi Richard Ormrod, iar mai apoi Colegiul Regal de Nord din Manchester la clasele Graham Scott, Jeremy Young şi Murray McLachlan, unde a obţinut şi prestigioasa bursă ABRSM.

De asemenea, a obţinut şi diploma profesională în acompaniament de la Academia Regală de Muzică din Londra la clasa Michael Dussek, fiind laureat şi cu Premiul Christian Carpenter pentru cel mai bun recital de absolvenţă. Din 2018, Victor studiază la Academia Norvegiană de Muzică din Oslo la clasa lui Kathryn Stott, fiind înrolat în programul de Artist Diploma.

La nivel de muzică de cameră, Victor este un membru fondator al trio-ului cu pian Louko, alături de care a câştigat premiile Hirsch, Nossek şi Christopher Rowland în cadrul conservatorului din Manchester. În anul 2015, trio-ul a obţinut premiul întâi în cadrul Concursului European de Muzică de Cameră din Londra, oferit de Societatea Pianistică Beethoven.

Victor este bursier Leverhulme al Fundaţiei Pro Corda, cea mai mare organizaţie educaţională de muzică de cameră din Regatul Unit, fiind de asemenea şi coordonator al cursului de muzică de cameră de la Şcoala de Vară de la Millfield.

https://www.mediafax.ro/images/pixel.png

Bravură violonistică poloneză

Patrycja Błaszak este absolventă a Academiei de Muzică din Bydgoszcz în anul 2015 şi a Academiei Norvegiene de Muzică din Oslo în 2018, la clasa reputatului profesor Detlef Hahn. Este laureată cu premiul al II-lea la Concursul din Barletta în 2012.

În stagiunile 2016-2018 ale Filarmonicii din Oslo, Patrycja a deţinut-o poziţie de bursier integral, având şansa să lucreze cu dirijori precum Vasily Petrenko, Herbert Blomsted şi Manfred Honeck.

Printre numeroase angajamente, Patrycja este angajată în numeroase ansambluri camerale, oferind concerte private chiar maestrului Kryzstof Penderecki în 2015, iar mai apoi în formula de trio cu pian în cadrul Studioului de Concerte Witold Lutoslawski în Varşovia, unde a înregistrat cele două trio-uri cu pian de Şostakovici pentru Radiodifuziunea din Polonia.

În 2017, a obţinut o bursă la academia de vară desfăşurată de NYU la New York şi o invitaţie în cadrul European Chamber Music Academy din Viena. A fost artist în reşedinţă al 9 Hills Festival în 2018 şi triplu beneficiar al bursei municipalităţii Chelmno din Polonia pentru tinere talente.

Patrycja Błaszak va concerta pe scena „Concertului Evreiesc” din data de 21 februarie 2020, în Aula Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, notează organizatorii

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Taguri: classix festival, grammy, festival, artisti, invitati