De ce a învăţat româneşte un tânăr din Ungaria

În adolescenţă, David trăia liniştit în Ungaria, fără să ştie multe despre vecinul de la răsarit. Asta, până când a auzit româneşte. Ce l-a făcut să ne înveţe limba şi la ce îi foloseşte, în articolul de mai jos.

În decembrie 2004 mi s-a propus să mă duc din Békéscsaba la Sighişoara să cânt cu corul şcolar şi pentru a-i cunoaşte mai bine pe elevii parteneri ai şcolii noastre.

Îmi amintesc că în excursia aceasta l-am auzit pe profesorul meu de fizică, care provenea din Odorheiu Secuiesc, că vorbea cu vânzătoarea într-o limbă care îmi părea foarte asemănătoare cu limba mea paternă: italiana. După conversaţia lor l-am întrebat cum se spun câteva expresii în română şi am rămas şocat de asemănarea celor două limbi. Atunci mi-a plăcut româna aşa de mult că am decis s-o învăţ.

După ce ne-am întors la Békéscsaba auzeam radioul în fiecare dimineaţă şi împrumutam des cărţi româneşti din bibliotecă. O zi am trimis un anunţ la revista Popcorn cu scopul de a-mi face nişte prieteni români. Mi-au răspuns la el foarte multe persoane din diferite părţi ale României.

Doi ani mai târziu m-am înscris la singurul liceu din Ungaria cu limba de predare română: Nicolae Bălcescu. Mă simt recunoscător până astăzi pentru ocazia de a afla mai mult despre istoria şi literatura română. Am cunoscut acolo oameni de diferite etnii: români din România, români din Ungaria, precum şi unguri din România, ca şi din Ungaria. A fost o experienţă de neuitat.

Mama mea îmi interzicea să depăşesc graniţa până când împlinesc optsprezece ani. Odată, când aveam şaisprezece ani, m-am întors acasă din Salonta cu două sticle de Prigat şi şase pachete de perniţe cu chocolată Viva. Nu mai putea să fie supărată pe mine. 🙂

După data aceasta mergeam tot mai des la Arad ca să-mi cumpăr cărţi. Vara o petreceam cu prietenii din Sighişoara unde puteam să folosesc limba. Era foarte interesant.

Trebuie să zic sincer, la început nu toţi din jurul meu mă sprijineau în învăţarea limbii române şi îmi părea foarte rău de asta, dar, cu timpul, au acceptat decizia mea şi ştiu că sunt pasionat de această limbă frumoasă.

Acum lucrez cu şapte limbi ca manager e-commerce şi traducător freelancer.

Fiind jumătate ungur şi jumătate italian, unul dintre scopurile mele este să fac ungurii şi românii să se cunoască mai bine şi ca relaţia lor să fie tot mai bună. Sper că, într-o Europă unită, fără graniţe, cele două naţii vor fi mai aproape una de alta.

Urez tuturor cititorilor un an 2020 foarte fericit şi să fie cât mai deschişi către celălalt.

Cu drag,
David Passalacqua