https://cmedia.romaniatv.net/image/202001/w620/unnamed_83544900.jpg

Ministrul Culturii: Înscrierea sitului Roşia Montană în lista patrimoniului UNESCU va fi reluată

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că, în urma unei analize şi a consultărilor, a decis ca înscrierea sitului Roşia Montana în lista patrimoniului mondial UNESCO să fie reluată, informează news.ro.

"În urma analizei şi consultărilor am luat decizia ca procedura de a înscrie situl Roşia Montană în lista patrimoiului mondial UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă astăzi, astfel încadrându-ne în termenul necesar ca dosarul să fie discutat în şedinţa din această vară a Comitetului patrimoniului mondial care va avea loc în China. Am decis să nu amânăm acest demers, chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021, şi asta nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de guvernare al PNL, ci mai ales pentru că datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural naţional. Ţin să precizez că decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare şi consultare cu premierul României, dnul Ludovic Orban”, a afirmat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. 

Premierul Ludovic Orban anunţase, marţi, că Guvernul susţine înscrierea sitului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO. 

Institutul Naţional al Patrimoniului va lansa proiectele de restaurare pentru monumentele istorice de la Roşia Montană, prin Programul Naţional de Restaurare. Primele obiective propuse pentru a fi restaurate sunt casele parohiale reformată şi greco-catolică.

Includerea în patrimoniul UNESCO a zonei Roşia Montană nu înseamnă neapărat atragere de fonduri pentru restaurare. UNESCO poate oferi consultanţă în vederea protejării sitului. Includerea în patrimoniul UNESCO înseamnă creşterea vizibilităţii  zonei la nivel internaţional şi eliminarea riscului de a fi declasată.

Citeşte şi:

Loading...