https://cmedia.romaniatv.net/image/202001/w620/trinebunul_73596900.jpg

CALENDAR ORTODOX 1 februarie 2020. Sărbătoare mare în prima zi din Făurar, ce NU E BINE să faci de ziua lui Trif Nebunul

by

Sfântul Mucenic Trifon deschide evantaiul datinilor strămoșești din luna lui Făurar. În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul. Această zi trebuie respectată spre binele pomilor roditori și al podgoriilor, dar și spre sănătatea noastră.

   

Ortodoxe 
Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; 
Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua și Felicitas

Greco-catolice 
Sf. m. Trifon

Romano-catolice 
Sf. Veridiana, fc.

Sfântul Mucenic Trifon este pomenit în calendarul creștin ortodox la 1 februarie. 

Sfântul Mucenic Trifon deschide evantaiul datinilor strămoșești din luna lui Făurar. În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul. Această zi trebuie respectată spre binele pomilor roditori și al podgoriilor, dar și spre sănătatea noastră.

Sfântul Trifon este protectorul viilor și livezilor, alungând omizile, lăcustele, viermii, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.În unele regiuni, preotul merge și binecuvântează viile și pomii fructiferi, rostind rugăciunea numită „Moliftele Sfântului Trifon". Dar Sfântul Mucenic Trifon este știut drept mare făcător de minuni și vindecător, încă din timpul vieții sale. Dumnezeu i-a dat harul de a izgoni demonii și de a tămădui boli. Se spune că reușea chiar, cu puterea rugăciunii, să oprească invazia lăcustelor care devorau lanurile. În Rusia, Sfântul Trifon este protectorul păsărilor, patronul spiritual al Moscovei.

Calendar ortodox 2020. Zilele de sarbatoare cu cruce rosie in calendar. Cand e Pastele si cand NU se fac nunti

Pe de altă parte, pe 1 februarie, este respectat Trif Nebunul. Cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus. Se face astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului. Cine nu ține sărbătoarea cum se cuvine riscă să-și piardă mințile. Oamenii nu muncesc și se ocupă de toate cele cuvenite pentru binele casei și al familiei. Merg la biserică, fac pomeni și stropesc cu agheazmă pomii, grădinile și casa. În unele regiuni de pe la noi, dar și la vecinii bulgari, încă se mai păstrează obiceiul ca bărbații să poarte pe cap cununi din ramuri de pomi sau din viță de vie, ca să fie feriți de dureri de cap și ca să rămână cu mintea limpede.

Loading...