Cum vrea primarul Sectorului 6 să împartă funcțiile după bunul plac: Gabriel Mutu îi cere socoteală inspectorului școlar pentru o numire făcută fără a fi consultat (VIDEO)
by Redacția B1.roPrimarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, pare că se pricepe la orice, chiar şi la educaţie. Așa se face că edilul a cerut socoteală inspectorului școlar al Capitalei cu privire la numirea inspectorului pentru zona de învățământ primar.
În ședința de Consiliu, primarul a susținut că persoana numită în funcție nu are competențele necesare pentru acest post și i-a cerut inspectorului ca, în alte situații de acest fel, să se consulte cu cadrele didactice din Sector sau cu reprezentanții Primăriei.
”Având în vedere că dețineți, mai nou, calitatea de inspector general al Municipiului București, am rugămintea la dumneavoastră când mai faceți numiri, mai ales pe zonele care vizează bunul mers al Sectorului, să vă consultați, nu neapărat cu primarul Sectorului 6, ci cu cadrele didactice din acest Sector. Cu alte cuvinte, ați făcut o numire pe partea de învățământ primar în Sectorul 6 și, public, eu vă rog să îmi explicați și mie ce o recomandă pe respectiva doamnă, având în vedere că în corpul profesoral al Sectorului 6 dumneavoastră aveți colegi pregătiți de nota 10 și ați numit o doamnă care are o pregătire de nota 2.
Având în vedere că discutăm de copiii din Sectorul 6 , nu cred că ne permitem să facem numiri politice. Și dacă o faceți politic, măcar puneți pe cineva de calitate. Rugăminte: stați de vorbă cu toți colegii dumneavoastră din învățământul Sectorul 6 și o să vedeți ce discuții au apărut în legătură cu care dumneavoastră ați făcut-o”, a spus primarul Gabriel Mutu.
În replică inspectorul școlar al Capitalei a susținut că persoana cu pricina are nivelul de pregătire necesar pentru funcția în care a fost numită.
”Domnule primar, pot să vă spun că compartimentul de specialitate din cadrul Inspectoratului a verificat valabilitatea dosarului candidatei respective și vă pot spune că întrunește toate condițiile legale. În ceea ce privește profesionalismul și nivelul de pregătire al doamnei numite, se încadrează la nivelul și la standardere cerute de funcția în care a fost numită. Restul sunt discuții, interpretări”, a spus inspectorul.