Un pensionar a descoperit în garaj o bijuterie evaluată la 3,5 milioane de euro
Un pensionar din Marea Britanie a găsit într-o cutie din garaj o bijuterie veche de 5.000 de ani și care valorează aproximativ 3 milioane de lire (3,5 milioane de euro), relatează The Sun.
Este vorba despre o amuletă din jad care reprezintă un câine, veche de 4.000 - 5.000 de ani, despre care experții spun că ar fi fost realizată în China, în epoca de piatră în China.
Alfred Correya, în vârstă de 66 de ani, a făcut descoperire accidental, în timp ce căuta ce se uita printr-un cufăr de bijuterii ce a aparținut tatălui său.
Bărbatul a fost un dealer de pietre prețioase în India și a emigrat în Marea Britanie în anii '60 alături de familia sa. Acesta a lăsat amuleta într-un cufăr de bijuterii înainte să moară în 2012, la vârsta de 96 de ani.
„Tatăl meu a achiziționat tot felul de piese, dar acest câine era considerat un bibelou fără valoare. Se pare că a greșit”, a spus Alfred pentru The Sun.
În urma investigațiilor, Alfred a descoperit că bijuteria a fost îngropată alături de proprietarul său, în urmă cu mii de ani și a fost furată ulterior de hoți, care i-au vândut-o tatălui său în anii '50.
Experții evaluează această bijuterie între 2 și 3 milioane de lire.
Sursa: Pro TV