https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/18771217/1/2802789-publimedia-shutterstock.jpg?width=934

Stewardesa suspectă de coronavirus în Cluj a fost externată. Se va întoarce în Vietnam să lucreze

Stewardesa care ar fi intrat în contact cu doi colegi cu coronavirus şi din cauza căreia a fost alertă pe Aeroportul din Cluj-Napoca a ieşit din spital. După infirmarea suspiciunii, tânăra se întoarce în Vietnam ca să-şi continue munca.

by

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Irina Filipescu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost infirmată suspiciunea de infecţie cu coronavirus în acest caz.

Tânăra a fost externată joi din spital, sănătoasă.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj au declarat, la rândul lor, corespondentului MEDIAFAX, că alerta a pornit de la de la angajaţii cabinetului medical al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj. Aceştia au anunţat că va sosi o pasageră cu o cursă de la Varşovia care lucrează în Vietnam şi care ar fi intrat în contact cu persoane la care s-ar fi confirmat infecţia cu coronavirus.

Pasagera a fost preluată direct de la aeroport.

„Având în vedere contextul epidemiologic de alertă înaltă pentru coronavirus, nivel stabilit de OMS, şi informarea de la nivelul cabinetului medical al aeroportului în care se preciza contactul <cu doi colegi care ar fi fost, ulterior, confirmaţi cu noul coronavirus şi se află în carantină>, decizia privind internarea a aparţinut medicului specialist infecţionist, pentru monitorizare clinică şi paraclinică pentru o perioadă stabilită ulterior de medicul curant în funcţie de evoluţie”, spun cei de la DSP Cluj.

Fata are 26 de ani şi este dintr-un sat din judeţul Maramureş. Lucrează ca stewardesă la o companie de zboruri charter care face curse în Vietnam.

Tânăra a avut o scurtă vacanţă şi a venit în România, luând un zbor până la Doha, în Qatar, apoi unul la Varşovia, de unde avea legătură spre Cluj-Napoca.

„Când a aterizat la Doha nu a întrebat-o nimeni de unde vine, dacă are vreo problemă de sănătate, nici la Varşovia nu a avut nimeni treabă cu ea. Doar la aterizarea pe Aeroportul din Cluj-Napoca a fost o adevărată isterie legată de coronavirus, cum că este o suspiciune că ea venea din Asia de Sud-Est. Nici măcar nu a fost în China. De unde atâta exces de zel? Cum au putut să spună cei de la DSP Cluj că ea ar fi anunţat anterior că a intrat în contact cu o persoană cu suspiciune de coronavirus?”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, o apropiată a pasagerei.

Tânăra urmează să se întoarcă în Vietnam în 4 februarie pentru continuarea primului său contract ca stewardesă, iar dacă rămânea internată mai mult timp risca să piardă rotaţia de zbor şi să aibă probleme la locul de muncă.