Ministrul Dezvoltării, la DNA
Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, s-a prezentat astăzi la DNA – din proprie inițiativă, spune acesta.
El a discutat cu procurorii despre acuzațiile lansate, într-o emisiune TV, de un fost secretar de stat din guvernul PSD. Acesta l-ar fi acuzat, între altele, că ar fi alocat în mod ilegal sume de bani pentru cumpărarea unei biblioteci din Satu Mare.
Ministrul Ion Ștefan a spus la Europa FM că pe numele său nu există nicio plângere penală.
„Am fost acuzat că m-a întâlnit cu un anumit cetățean de la Satu Mare și cetățeanul respectiv este un interlop care a avut o relație comercială cu Consiliul Județean Satu Mare, cam așa ceva. Și că președintele nostru (al PNL, n.r.) ar fi fost angajat la una dintre firmele fratelui meu. Exclus, niciodată nu s-a întâmplat așa cvea, este o minciună sfruntată”, a spus ministrul.
Ministrul Dezvoltării a precizat că e gata să renunțe la imunitatea parlamentară, dacă, la un moment dat, va fi cercetat penal:
Ion Ștefan a stat mai puțin de o oră la sediul DNA.