S-au împăcat! Syda și Elena Băsescu, din nou împreună
by Alexandru C.Au divorțat și au pornit pe drumuri separate, însă au doi copii împreună, iar asta înseamnă responsabilități comune. Bogdan Ionescu ”Syda” și Elena Băsescu nu au cum să se evite reciproc, așa că întâlnirile celor doi, din postura de părinți, sunt firești.
Cum fiul lor a împlinit 5 anișori, părinții au fost mai fericiți ca niciodată și – profitând de posibilitatea de a interacționa cu admiratorii în mediul online – au postat fotografii în care își exprimă bucuria într-o asemenea zi specială. Evident, vizitatorii paginilor de Instagram s-au întrebat dacă nu cumva astfel de întâlniri ar putea duce la o reconsiderare a trecutului comun și a viitorului, însă – cel puțin deocamdată – Syda și Elena Băsescu rămân doar părinți, atât și nimic mai mult.
Acum câteva zile, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a întâlnit-o pe Eba la Predeal, pe pârtie, alături de copii. Fiica lui Traian Băsescu nu a fost singură, ci însoțită de Anastasia, Sofia Anais şi Traian, cei trei copii pe care îi are din relaţiile cu Tomată şi Syda.
”Nu a vrut să asiste la naștere”
Elena Băsescu a divorţat de Bogdan “Syda” Ionescu după patru ani de mariaj, din care au rezultat doi copii, Sofia Anais şi Traian Junior. A redevenit o femeie liberă, iar, în octombrie 2017, CIAO.RO dezvăluia, în exclusivitate, că EBA ar avea un nou iubit. Bărbatul cu care fiica fostului preşedinte al României a început, la momentul respectiv, o relație era chiar Cătălin Gheorghe, proprietarul unui restaurant din Capitală
”Cătălin (n.r. iubitul ei) are talent de afacerist, își gestionează singur afacerile. Muncește mult, îl susțin. De când a apărut Anastasia, și-a dorit să facă ceva și pentru copil, nu doar pentru el. Cele mai frumoase momente, la maternitate, când s-a născut Anastasia. Nu a vrut să asiste la naștere, nici eu nu mi-am dorit asta. Mi se pare ceva mult prea intim”, mărturisea Elena Băsescu.trend