Lecţia de... lăcomie: Directoarea unui liceu din Oradea şi-a tras un salariu "nesimţit", de 15.400 lei/lună!
by Adriana TotoreanPe cât de sărace sunt şcolile româneşti, pe-atât de bogaţi sunt cei care le conduc. Un exemplu elocvent îl reprezintă directoarea Liceului Tehnologic Special nr. 1 din Oradea, Ileana Varga, care deţine chiar un record local în privinţa salariului: are un venit lunar brut de 15.420 lei, ceea ce înseamnă că ia în mână peste 9.000 lei.
Cum a ajuns să câştige aşa mult? Simplu: Deşi, la fel ca toţi directorii, este scutită de lecţiile predate la catedră, Varga şi-a încărcat programul cu ore suplimentare, pe care, însă, nici măcar nu se oboseşte să le ţină. BIHOREANUL a căutat-o când avea ore cu elevii şi surpriză: nu era în şcoală!
Picată, dar promovată
Ileana Varga a ajuns la conducerea Liceului Tehnologic Special nr. 1 în anul 2018, numită de inspectorul şcolar general Alin Novac Iuhas, după ce directorul care câştigase concursul pentru această funcţie, Tiberiu Sâncelean, fusese demis. El a plătit cu funcţia două scandaluri uriaşe din şcoală, ajunse de notorietate publică, cu acuzaţii privind agresiuni sexuale între elevi şi torturi cu electroşocuri pe care pedagogii le-ar fi aplicat tinerilor.
Profesoară de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC) de peste 25 de ani, Varga nu era străină de conducerea unei şcoli. Ani la rând a fost director la Liceul Tehnologic Ioan Bococi, care în 2017 a fuzionat cu Liceul George Bariţiu, formând Liceul Special nr. 1, unde învaţă acum circa 300 de elevi, toţi cu cerinţe educaţionale speciale, cauzate de diferite afecţiuni.
După comasare, Varga a pierdut funcţia de conducere deoarece la concursul organizat de Ministerul Educaţiei, în ciuda anilor în care a stat în scaunul de director, a picat examenul. De ce, după această ruşinoasă "performanţă", a fost numită interimar şefă în Liceul Special, numai şeful IŞJ Bihor poate şti. Nu e deloc exclus ca numirea să aibă legătură cu preocupările politice ale lui Varga, simpatizantă a PSD Bihor, partidul lui Novac Iuhas.
Ore din plin
Cert e că Varga e departe de a fi un bun manager de şcoală, după cum spun profesorii Liceului Special. "Este total netransparentă, ia singură toate deciziile legate de bugetul şcolii şi care ar trebui discutate în Consiliul de Administraţie. De altfel, nicio hotărâre a CA-ului nu se găseşte pe site-ul şcolii", a reclamat BIHOREANULUI un dascăl nemulţumit, care preferă, însă, protecţia anonimatului, de teama răzbunării directoarei.
Lipsa de transparenţă nu este singura hibă a lui Varga. Directoarea a ajuns să încaseze un salariu record, pentru că s-a încărcat cu numărul maxim de ore suplimentare permis de lege! Asta, în condiţiile în care Legea Educaţiei, dimpotrivă, scuteşte directorii de o parte din orele pe care ar trebui să le predea, tocmai pe motiv că au sarcini manageriale. În timp ce norma unui cadru didactic obişnuit este de 16 ore pe săptămână, directorii trebuie să predea doar 6 ore.
"Totuşi, Varga predă 16 ore, pentru că are 10 ore suplimentare, la plata cu ora. Şi-a luat maximul de ore suplimentare permis de lege, deşi este evident că nu are timp să predea atât de mult, şi să fie şi director", spune reclamantul.
Salariu record
În mod normal, orele suplimentare trebuiau împărţite între ceilalţi profesori de TIC din şcoală sau, dacă aceştia refuzau, scoase la concurs, pentru dascăli din afara Liceului Special. "Varga nu vrea să dea orele nimănui, pentru că este lacomă. Dar în realitate, ea nici măcar nu ţine aceste ore, ci tot alţi colegi, cei neplătiţi, care însă nu îndrăznesc să comenteze", spune profesorul.
Miza acestor ore suplimentare o reprezintă, desigur, banii. Mai cu seamă în Liceul Special, tocmai pentru că sunt doar elevi cu deficienţe, profesorii primesc şi un spor special, de 15%. Cât de bănoase sunt aceste ore suplimentare se vede în salariul directoarei, "deconspirat" pe site-ul liceului. Pe lista veniturilor salariale, un document pe care toate instituţiile trebuie să îl publice, se vede că Varga încasează lunar un venit brut de 15.420 lei, din care rămâne "în mână" cu peste 9.000 lei! "Niciun alt director de şcoală din Oradea nu câştigă atâta. Cred că şi primarul Bolojan o invidiază pentru salariu", spune dascălul reclamant.
Verificările făcute de BIHOREANUL confirmă: în Oradea nu mai există niciun director cu un salariu atât de mare ca Ileana Varga, cel mai apropiat fiind directorul Colegiului Economic Partenie Cosma, Virgil Blage, cu un salariu brut de 12.353 lei.
Chiul plătit
Ca să nu iasă în evidenţă cu leafa uriaşă, pe lista salariilor Varga s-a trecut defalcat, pe două poziţii, ca şi cum ar fi vorba de persoane diferite: la o poziţie, 109, şi-a declarat salariul aferent funcţiei de director, de 11.356 lei, iar la următoarea, cu numărul 110, pe cel didactic, de 4.064 lei. "E singura care ocupă două poziţii pe listă şi a făcut asta tocmai ca să nu se vadă cât câştigă, că lista de pe site este anonimizată. Dar în şcoală se ştie adevărul", zice reclamantul.
BIHOREANUL s-a convins şi de faptul că directoarea Liceului Special nu pune mare preţ pe orele suplimentare. Reporterul a căutat-o la şcoală într-o zi de joi, la ora 11, când, conform orarului, trebuia să fie la catedră, având lecţii între orele 9 şi 14, fără întrerupere. Numai că directoarea nici măcar nu era în şcoală, darmite la clasă!
Sunată, Varga a pretins că se află în apropierea unităţii de învăţământ: "Am ieşit să-mi iau o plăcintă". Când reporterul i-a spus că o aşteaptă, a avut o altă versiune: a trebuit să meargă la ASCO, pentru un caz social din şcoală. "A fost o excepţie. De regulă, îmi ţin orele", s-a scuzat directoarea.
Fără argumente
Întrebată de ce s-a lăcomit la ore suplimentare, când legea o scuteşte de predat tocmai pentru că are treburi administrative, Varga a refuzat să dea un răspuns concret: "Nu am făcut nimic ilegal". Despre moralitatea gestului ei nu a vrut să vorbească, la fel cum n-a comentat nici faptul că este directoarea cu cel mai mare salariu din Oradea.
"Nu mă interesează ce salarii au alţii. Dacă cineva e invidios pe salariul meu, să vină în locul meu, nu mă supăr. Dar să ştiţi că, dacă sunt probleme la şcoală, eu vin şi noaptea, şi în weekend", pretinde Varga. Întrebată de ce s-a trecut pe două poziţii pe lista salariilor, directoarea n-a mai dat nicio lămurire: "Nu eu am făcut lista". Ca şi cum contabilele şcolii ar putea acţiona fără consimţământul ei...
Nici şeful IŞJ Bihor, Alin Novac-Iuhas (foto), nu vede o problemă în faptul că Varga şi-a încărcat norma. "Legea le permite directorilor să-şi ia ore suplimentare, mai sunt şi alţi directori în această situaţie. Din ce am discutat cu doamna Varga, a luat aceste ore pentru că nu sunt alţi profesori dornici să le predea". Cât despre faptul că directoarea nu-şi ţine orele, şeful IŞJ spune că n-a avut nicio reclamaţie în acest sens.
La sugestia BIHOREANULUI, a promis însă că va face verificări neanunţate în toate şcolile, pentru a vedea dacă directorii îşi ţin orele sau doar încasează banii. Doar să nu fie o verificare de formă, aşa, ca între colegii de partid...
CU EXPERIENŢĂ
Metehne vechi cu salariile
Ileana Varga a mai avut probleme legate de banii achitaţi la plata cu ora, însă nu doar pentru sine. În 2012, când era directoarea Liceului Ioan Bococi, un audit comandat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, pe atunci condus de PNL-istul Daniel Negrean, a scos la iveală că mai mulţi profesori ai şcolii, inclusiv directoarea, au fost plătiţi ilegal. Mai precis, diverse ore rămase neocupate au fost împărţite unor dascăli care nu aveau specializările necesare şi care ar fi trebuit plătiţi ca profesori necalificaţi. Varga i-a încadrat pe toţi ca profesori calificaţi şi i-a plătit ca atare. Prejudiciul de 10.000 lei găsit atunci de IŞJ Bihor a fost recuperat, dar directoarea n-a fost sancţionată, ci doar mustrată. Aşa că nu-i de mirare că a prins curaj...