https://media.publika.md/md/image/202001/w720/dodon_20352100.jpg
foto: captura video

PUBLIKA.MD

Igor Dodon nu exclude crearea unei noi majorităţi parlamentare dintre PSRM şi PAS cu PPDA. Mesajul adresat foştilor colegi de coaliţie

by

Şeful statului Igor Dodon nu exclude că PSRM ar putea să revină la masa de negocieri cu PAS şi PPDA. Despre aceasta Dodon a declarat în cadrul emisiunii „Președintele răspunde". Şeful statului a avut un mesaj pentru foştii colegi de coaliţie PAS şi PPDA.

„Stimați foști parteneri, prieteni deputați din opoziție, nu ardeți podurile. Nu știți ce poate să se întâmple în următoarele luni. Campania voastră acidă împotriva președintelui, împotriva colegilor din PSRM nu va da nimic bun. Uitați-vă puțin mai departe. În politică totul e posibil. Nu excludeți revenirea, la o anumită etapă, la masa de discuții, de negocieri, inclusiv posibila formare de majorități parlamentare. Lăsați ușa deschisă, așa cum am lăsat-o noi. Timpul va arăta că am avut dreptate”, a declarat Igor Dodon. 

Totodată, şeful statului le-a sugerat socialiştilor să nu se grăbească să facă o coaliţie cu PDM

"Sfatul meu pentru socialiști este să nu se grăbească. Să vadă mai întâi ce se întâmplă în PD, dacă se reformează sau nu. Vedem că ei spun că privatizarea Aeroportului Internațional Chișinău e un lucru bun. Eu nu sunt de acord cu asta. Hai să mai așteptăm puțin, să vedem ce se întâmplă mai departe”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele răspunde".