https://image.stirileprotv.ro/media/images/680xX/Dec2019/62097529.jpg

Finlanda va avea cel mai tânăr premier din istoria țării. Este copilul unui cuplu de părinți de același sex

Sanna Marin va deveni, săptămâna viitoare, cel mai tânăr premier din istoria Finlandei, la vârsta de doar 34 de ani.

Social-democraţii din Finlanda, care conduc o coaliţie guvernamentală formată din cinci partide, au ales-o duminică pe Sanna Marin, ministrul transporturilor în vârstă de 34 de ani, să devină premier săptămâna viitoare, urmând să fie cel mai tânăr prim-ministru din istoria ţării, preluând această funcţie după demisia lui Antti Rinne, informează Reuters.

Antti Rinne a demisionat la începutul acestei săptămâni după ce Partidul de Centru, membru al coaliţiei, a spus că îşi retrage sprijinul pentru el din cauza felului în care a gestionat o grevă a poştaşilor.

"Avem multă muncă de făcut pentru a restabili încrederea", a declarat Sanna Marin presei după ce a obţinut la limită votul în rândul membrilor din conducerea partidului.

Pe locul al doilea s-a plasat Antti Lindman, şeful grupului parlamentar al partidului (SDP).

"Avem un program de guvernare comun care ţine coaliţia împreună", a mai spus Sanna Marin.

Coaliţia, care a ajuns la guvernare în urmă cu doar şase luni, a convenit să continue programul după ce Rinne a anunţat că demisionează la cererea Partidului de Centru.

Momentul ales pentru schimbarea conducerii guvernului este neobişnuit pentru Finlanda, care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, jucând un rol central în eforturile de a stabili viitorul buget al blocului comunitar.

Cine este Sanna Marin, cel mai tânăr premier din istoria Finlandei

 

Născută la 16 noiembrie 1985, Sanna Marin a fost aleasă în Parlament din 2015 și a fost numită ministru al Transporturilor și comunicațiilor în iunie 2019.

S-a născut la Helsinki, dar a locuit în Espoo, Pirkkala și Tampere.

A studiat Științe administrative la Universitatea din Tampere, până în 2012.

Tot în 2012 a fost aleasă în Consiliul Municipal din Tampere, pe care l-a condus din 2013 până în 2017, când a fost realeasă. Face parte, de asemenea, din adunarea locală a regiunii Tampere.

În 2014 a devenit vicepreședinte a Partidului Social-Democrat, iar în 2015 a fost aleasă în Parlamentul național, din partea districtului Pirkanmaa.

După patru ani, la fel ca în cazul alegerilor locale, a fost realeasă deputat cu mult mai multe voturi decât prima dată.

Sanna Marin este copilul unui cuplu de părinți de același sex. A fost crescută de o mamă singură, care ulterior a intrat în relație cu o femeie, și nu cunoaște familia tatălui ei biologic.

Deși a fost deseori stigmatizată de societate pentru că provenea dintr-o astfel de familie, Sanna Marin spune că mama sa i-a dat mereu încredere că poate să realizeze tot ce-și pune în cap.

Sanna Marin are un copil cu partenerul ei de mulți ani, Markus Räikkönen.

Sursa: Agerpres