Țări din Europa unde poți trăi bine cu bani puțini
by Redactia ObservatorRomânia este considerată a fi una dintre cele mai ieftine țări din Europa, locul în care alimentele au prețuri mai mici comparativ cu media europeană.
În țara noastră, cheltuielile pentru un stil de viață decent sunt în medie de 600 de euro, ceea ce plasează România în topul celor mai accesibile locuri din Europa.
Cu ajutorul unui calculator salarii avansat, angajații români pot afla cu precizie câți bani vor câștiga efectiv la un anumit nivel, după plata tuturor contribuțiilor, astfel încât să fie mai ușor pentru ei să-și negocieze salariile.
Cei mai mulți dintre români, și anume 57%, consideră că salariul corect pe care l-ar merita pentru nivelul de experienţă pe care îl au şi domeniul în care lucrează este de maximum 3.000 de lei, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare online eJobs. Doar 16% dintre cei care au participat la studiu cred că remunerarea corectă pentru pregătirea şi experienţa pe care o au este cuprinsă între 3.000 şi 4.000 de lei pe lună, în timp ce doar 2% cred că ar merita să câştige între 8.000 şi 10.000 de lei pe lună.
România este considerată una dintre țările potrivite pentru a te retrage la vârsta pensionării sau pentru a locui dacă îți permiți să lucrezi remotely. Deși salariile nu sunt atât de mari comparativ cu media europeană, cheltuielile sunt scăzute. Pentru străinii care vor să-și stabilească domiciliul la noi în țară contează foarte multe și oferta României din punctul de vedere al atracțiilor turistice.
La fel ca România, și Muntenegru, Bulgaria și Georgia sunt țări în care poți trăi bine cu bani puțini.
1. Muntenegru
Dacă ești un iubitor al naturii, Muntenegru este unul dintre cele mai bune locuri pentru un nou domiciliu. Are plaje extraordinare, dar și zone muntoase uimitoare. În prezent Muntenegru este o populară destinație de vacanță în timpul verii, având în circulație moneda euro, chiar dacă nu face parte din Uniunea Europeană.
Turismul înflorește de la an la an, datorită priveliștilor spectaculoase și a obiectivelor culturale de interes pentru vizitatori. Cu toate acestea, traiul în Muntenegru rămâne accesibil; această țară, care a făcut parte din fosta Iugoslavie, are în continuare nevoie de dezvoltare în ceea ce privește infrastructura.
Astfel, cu 700 de euro pe lună poți plăti chiria, alimentele, asigurarea medicală și activitățile culturale și de divertisment. Prețurile în Muntenegru sunt mai ridicate în apropierea mării.
2. Bulgaria
Bulgaria face parte din Uniunea Europeană și s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani. La fel ca în Muntenegru, în Bulgaria te poți bucura de zone montane, dar și de plaje întinse, fiind o bună destinație de vacanță atât în sezonul estival, cât și în timpul iernii. Bugetul lunar pentru o persoană care locuiește în Bulgaria variază considerabil în funcție de zona în care stă. În Sofia, capitala Bulgaria, prețurile sunt mai ridicate în ceea ce privește imobiliarele, dar sunt, totuși, mai mici prin comparație cu cele din vestul Europei. Dacă îți dorești să locuiești într-o casă cochetă, la țară, poți găsi locuințe la prețuri avantajoase. O persoană care trăiește în Bulgaria se poate încadra într-un buget de 600 de euro pe lună.
3. Georgia
O altă țară europeană în care traiul este accesibil este Georgia. Se spune despre această țară că este „o bijuterie ascunsă“, despre care puțini oameni au auzit. Situată în regiunea Caucaz a Europei, Georgia are peisaje spectaculoase, o cultură bogată și costuri de viață accesibile. Cu un buget ce nu depășește 600 de euro pe lună, o persoană poate trăi decent în această țară.
Sursă foto: monticello/ Shutterstock