Iohannis a promulgat Legea prin care pădurarii vor putea fi dotaţi cu armament de serviciu letal
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea care prevede că pădurarii cu atribuţii de pază vor putea fi dotaţi cu armament de serviciu, letal sau neletal.
by Diana GrigorePe 27 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de modificare a ordonanţei de urgenţă privind statutul personalului silvic, astfel încât pădurarii cu atribuţii de pază să fie dotaţi cu armament de serviciu, letal sau neletal.
Legera are ca obiect de reglementare corelarea actualului statut al personalului silvic cu realităţile derivate din evoluţiile domeniilor de activitate în care funcţionează personalul silvic.
„În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de paza fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor”, se arată în modificarea adusă articolului 23 (1) din OUG privind Statutul personalului silvic.
Personalul silvic poate face uz de armă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii.
De asemenea, personalul silvic poate face uz de armă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în condiţiile legii.
O altă modificare prevede că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum cinci salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.
Potrivit ordonanţei, „personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscute în România şi care îşi exercită efectiv în domeniul silviculturii profesiunea de silvicultor”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!