SONDAJ Peste 85% din elevii de gimnaziu și liceu pun bani deoparte
by Profit.roAproape 90% dintre elevii participanți la un studiu au învățat doar din familie cum să își organizeze bugetul și și-ar dori introducerea unui curs de educație financiară în programa școlară.
Mai mult de jumătate dintre elevii participanți la un studiu privind nivelul educației financiare a elevilor din România, în cadrul programului Școala de Bani, realizat de Banca Comercială Română, nu știu ce cheltuieli are familia lor și cum se împarte bugetul familiei.
Familia este atât principala sursă de bani pentru tinerii implicați în cercetarea BCR, cât și principala sursă de educație financiară. Printre cele mai întâlnite sfaturi pe care elevii le-au primit se numără ”banii se fac greu și se duc repede” (45,92%), ”dacă ești atent cu banii, nu vei avea datorii” (18,44%), ”nu trebuie să cheltuiești din impuls” (13,65%) și ”dacă economisești, nu vei fi stresat” (13,51%).
Răspunsurile elevilor indică faptul că majoritatea acestora urmează sfaturile primite, 47,10% dintre ei declarând că încearcă să pună bani deoparte o dată pe săptămână, urmați de 25, 65% de elevi care încearcă să pună bani deoparte o dată pe lună.
Deși cea mai mare parte a participanților la studiu au mărturisit că pun bani deoparte o dată pe lună, problema apare la nivelul organizării și gestionării bugetului - majoritatea elevilor își țin toți banii în portofel și nu au un plan de organizare a lor, iar cele mai mari investiții sunt pe îmbrăcăminte și încălțăminte.
Dintre principalele rezultate ale studiului, reiese că:
- 84% dintre copii au învățat din familie cum să își gestioneze banii de buzunar,
- 66% dintre elevi folosesc banii de buzunar pe alimente și băuturi la școală
- Mai mult de 85% dintre ei fac economii,
- 5% folosesc economiile pentru îmbrăcăminte sau încălțăminte, 17% pentru gadgeturi, iar restul pentru cadouri, hobby-uri, educație, activități sportive și alte activități
- peste 60% dintre elevi nu știu care este bugetul familiei, iar aproape 50% dintre ei nu știu cât cheltuie familia într-o lună
- Peste jumătate dintre respondenți cred ca a fi educat financiar înseamnă să știu cum să-mi folosesc banii
În ciuda faptului că elevii români înțeleg noțiuni financiare ca dobândă, împrumut, buget - aproximativ 90% dintre respondenți conform rezultatelor studiului, tinerii nu sunt încă familiarizați cu instrumentele financiare - 12% dintre aceștia folosesc un card bancar. Studiul a fost realizat, în perioada octombrie-noiembrie 2019, pe un eșantion de 8.329 de respondenți, elevi ai școlilor din mediul public, băieți și fete cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani.
Toate studiile desfășurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educație financiară în Europa.