Procurorul general Bogdan Licu, acuzat de încă un plagiat: o carte apărută în 2005 preia fără citare fragmente din legi și articole
by RedacțiaJurnalistul Sorin Semeniuc arată într-o anchetă publicată de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI) că Bogdan Licu, procurorul general interimar al României, a scris un capitol întreg (”Criminogeneza corupției”), într-o carte care a apărut în 2005, copiind fragmente din opt surse pe care nu le-a citat. În urmă cu câțiva ani, Hotnews dezvăluia că actualul procuror general a copiat masiv și în teza de doctorat susținută în 2011, la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul”, precum și într-un proiect de management.
”Criminogeneza corupției” a apărut în volumul ”Neliniștile Insecurității” (pag. 187-196), carte coordonată, la Editura Tritonic, de profesorul universitar Cristian Troncotă, la acea vreme angajat la Academia Națională de Informații, arată Sorin Semeniuc pe crji.org.
În prima pagină a articolului, Licu preia fragmente din două acte legislative – Hotărârea numărul 836 din 18 decembrie 2001 privind adoptarea de către Parlament a Strategiei de Securitate Națională a României și Hotărârea 1065 din 25 octombrie 2001 privind aprobarea Programului naţional de prevenire a corupţiei şi a Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei.
Chiar dacă sunt documente legislative, preluarea unor fragmente, cuvânt cu cuvânt, face obligatorie menționarea lor într-o notă de subsol sau bibliografie, lucru care în textul lui Licu nu a avut loc.
Un fragment consistent a copiat actualul procuror general, din nou fără a menționa sursa, dintr-un articol publicat de Alexandru Boroi și Norel Neagu, în numărul 4 din 2003 al Revistei ”Dreptul”. De la cei doi, Licu a înlăturat trei note de subsol. Astfel, a lăsat impresia că ideile îi aparțin în totalitate.
Din volumul ”Sociologia crimei și criminalității”, scris de Sorin Rădulescu și Dan Banciu și publicat în 1996, la Casa de editură și presă Șansa SRL, Licu a procedat la fel ca mai sus: preluat și nemenționat.
Licu a copiat și de la V.M. Cuşnir, un basarabean autor al cărții ”Corupţia: – reglementări de drept; activităţi de prevenire şi combatere. Partea I. Monografie”, Chişinău, Academia de Poliţie Ştefan cel Mare.
Tot la capitolul ”sursă legislativă”, de asemenea fără a fi citată, este un fragment dintr-o ”Expunere de motive” la o Lege din 2002, expunere semnată de premierul din acea vreme, Adrian Năstase.
Citește articolul integral pe crji.org.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin