Florin Cîţu: La Ministerul de Finanţe au existat note interne care avertizau că deficitul va depăşi 4%
La Ministerul de Finanţe au existat note interne care avertizau guvernul PSD încă din luna ianuarie că deficitul bugetar riscă să ajungă la 4%, a declarat luni Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, în cadrul unei conferinţe de presă.
by Mihai Gongoroi„Încep cu un prim document, publicat în 29 ianuarie, o notă internă către ministrul Finanţelor, când se elabora proiectul de buget. Citesc doar o parte, pentru că atunci şi eu şi Consiliul Fiscal şi alte instituţii internaţionale spuneam că veniturile la buget sunt supraestimate, unii cu 7 miliarde, alţii cu 10 miliarde, unii cu 12 miliarde, dar era o concluzie Dar era o unanimă în afara guvernului că veniturile erau supraestimate. Ni se spunea atunci că situaţia este alta şi totuşi în interior existau note de avertizare care spuneau aşa: 'Introducerea în proiectul de buget a unor venituri semnificative ce urmează a fi colectate de ANAF în 2019, suplimentar faţă de cele estimate în baza proiecţiilor macro economice, a veniturilor din vânzarea licenţelor 5G şi în plus materializarea proiecţiilor privind creşterea fondului de salarii din economie, pot duce la o pierdere potenţială de venituri de 12,8 miliarde faţă de proiectul de buget aprobat'. Din 28 ianuarie Eugen Teodorovici ştia foarte bine că s-ar putea să aibă venituri supraestimate în buget, a fost avertizat în acel moment, nu s-a întâmplat nimic", a declarat Florin Cîţu.
La prima execuţie bugetară, cea din aprilie, notele interne arată că existau deja la MFP proiecţii care dădeau un deficit bugetar de peste 4%.
„În aprilie, după ce deja aveam 3 luni de execuţie bugetară, au apărut primele semne serioase, tot într-o notă internă, privind execuţia preliminară pentru aprilie 2019 şi aici lucrurile deja devin serioase. O estimare a încasărilor arată nerealizare de 4,5 miliarde de lei din program, deja în 3 luni de zile mai puţin cu 4,5 miliarde de lei, dar lucrul care este foarte important, şi veţi vedea de ce am vrut să prezint aceste note, 'fără măsuri suplimentare urgenţe există o probabilitate ridicată de creştere a deficitului bugetar spre 4% din PIB în 2019'. Deci în aprilie 2019 deja ministrul Finanţelor Publice ştia că are o estimare de deficit de 4% din PIB, în aprilie, la începutul anului. I se spunea că trebuie să ia măsuri suplimentare, nu a făcut acest lucru", a arătat ministrul Finanţelor.
Notele interne arată că în iunie a continuat deteriorarea execuţiei bugetare şi a situaţiei veniturilor.
„Aici apare un alt avertisment, deja este prea târziu, reducerea rambursărilor de TVA sau amânarea masivă a plăţilor bunuri şi servicii, capital, din decembrie ar deveni inutile. Fără măsuri suplimentare serioase există o probabilitate ridicată de creştere a deficitului spre 4% din PIB'. Suntem în iunie şi deja ministrul Finanţelor Publice este avertizat că dacă ar lua măsurile acelea de a omora companiile private, de a amână plata rambursării de TVA, de a nu plăti concedii medicale, de a nu deconta concedii medicale, nu ajung, deja este prea târziu. Exprimarea deficitului de 4% era din iunie 2019, se ştia de atunci, nu este o surpriză pentru profesioniştii din ministerul Finanţelor Publice. Şi nu doar Eugen Teodorovici a fost avertizat, a fost avertizată şi Viorica Dăncilă", a declarat Cîţu.
El a acuzat că Guvernul PSD a minţit Parlamentul României în condiţiile în care existau avertizări încă de la începutul anului privind supraestimarea veniturilor bugetare. O altă notă internă arată că la MFP se estima depăşirea unui deficit de 4% pe fondul veniturilor sub estimări.
„Ne aflăm în situaţia în care în 2019 guvernul PSD a ştiut de la începutul anului că fără măsuri suplimentare deficitul ajunge la 4% la sfârşitul anului. Ce au făcut în tot acest an? Au ascuns această informaţie şi au minţit în Parlamentul României. Avem aici o prima explicaţie pentru care nu şi-au asumat bugetul în Parlament, ştiţi foarte bine că nu au vrut să-şi asume responsabilitatea pentru buget şi cum au minţit tot timpul, până am ajuns la minister şi am arătat dimensiunea dezastrului. Tot ceea ce noi prezentăm astăzi, şi care a fost o surpriză pentru noi toţi, era ştiut de cei din guvernul PSD şi nu au luat nicio măsură. Aici este partea dura, cinică, pentru că nu au luat măsuri şi ştiau că economia ajunge în această situaţie şi ne-au lăsat să mergem în această direcţie. Puteau să salveze această situaţie la începutul anului şi nu au vrut. Totul a fost premeditat. Aceşti oameni au distrus această economie, au aruncat-o unde suntem astăzi aici şi încercăm să venim cu soluţii", a afirmat Cîţu.
Ministrul a spus că toate documentele vor fi transmise Curţii de Conturi.
„Ce pot să vă spun este că toate aceste documente vor fi prezentate Curţii de Conturi atunci când va analiză execuţia bugetară pentru 2019 şi am vrut să fac acest lucru pentru că aceşti oameni (PSD – n. red.) au fost şi de un cinism şi de o lipsa de fair play faţă de profesioniştii din ministrul Finanţelor Publice. Şi-au dat derogări personale să nu răspundă personal la această situaţie, dar nu au făcut nimic pentru profesioniştii din Finanţe care i-au avertizat despre această situaţie, şi era de datoria mea să ii apar pe aceşti oameni care şi-au făcut datoria", a declarat Florin Cîţu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!