Afaceri de la zero. Cum au transformat trei tineri din Timişoara pasiunea pentru petreceri şi festivaluri într-o afacere
by Alina-Elena VasiliuAndrei Lupşan, Sebastian Maul şi Vasile Nicolae Lupşa, trei antreprenori din Timişoara, testează apetitul de distracţie al tinerilor – dar nu numai – pentru a dezvolta, pornind de la organizarea de petreceri, un business cu numele Spot Events. Au gestionat deja câteva evenimente, pentru a se încălzi pentru ceea ce urmează, iar acum adaugă pe harta ţării noi ocazii de a petrece.
Primii muguri ai acestei poveşti au început să apară anul trecut, după ce doi dintre cei trei fondatori au participat la un eveniment din seria „Vreau să fiu antreprenor” (întâlniri dedicate tinerilor cu spirit antreprenorial), în Timişoara. Cel de-al treilea – Nicolae Lupşa – a venit cu propunerea de a investi în ideea de business a celorlalţi doi, iar pe 15 ianuarie 2019 apărea SPOT Events. Ce înseamnă?
„Este un concept creat pentru a da refresh evenimentelor care, în principal, ţintesc tinerii. Principalele noastre proiecte sunt: SPOT party (party-uri studenţeşti), Street Food SPOTival (eveniment de tip street food în oraşele mai mici ale ţării), Flight Festival (pe care vrem să-l facem principalul festival de muzică din Timişoara şi din zona de vest a ţării)”, povesteşte Andrei Lupşan, în vârstă de 19 ani.
El şi Sebastian Maul (20 de ani), amândoi studenţi la informatică economică, sunt cei care gestionează dezvoltarea, managementul şi toate operaţiunile pentru ca SPOT Events să devină, pe zi ce trece, ceea ce şi-au propus de la început. Nicolae Lupşa rămâne investitorul în afacere.
„Anul acesta (2019) a fost dedicat investiţiilor şi networkingului, neavând o sursă de venit stabilă de la înregistrarea mărcilor până la evenimentele făcute pentru promovare. A fost despre teste, aşa că am făcut un eveniment de Street Food SPOTival în Bistriţa şi patru petreceri studenţeşti, una dintre ele fiind chiar în Piaţa Libertăţii din Timişoara. Pe lângă acestea, am organizat şi Flight Festival (între 27 şi 29 septembrie 2019 – n. red.), care a reprezentat o adevărată provocare. Până la terminarea anului 2019, pregătim în avans evenimentele gândite pentru anul viitor, plus o petrecere de sfârşit de an”, spune Andrei Lupşan.
Ce urmează? Începând din 2020, petrecerile SPOT vor avea loc periodic, iar festivalul gastronomic Street Food SPOTival se va extinde la 12 oraşe. În plus, în toamnă va urma cea de-a doua ediţie a festivalului Flight. Restul sunt surprize.
„Ne place să dăm un refresh modului în care organizăm şi prezentăm orice eveniment pe care îl facem. Nebunia şi creativitatea se pot remarca din momentul în care ajungi în locul pe care îl SPOTăm.”
De aceea, în 2019, Flight Festival a avut loc pe aerodromul utilitar din Timişoara, care, până la acest eveniment, era nefolosit. Următoarele ediţii sunt planificate să aibă loc în acelaşi spaţiu.
Preţurile pe care le achită cei care participă la evenimentele organizate de băieţii de la SPOT Events diferă în funcţie de amploarea petrecerii, dar şi de publicul-ţintă, astfel că, de pildă, petrecerile studenţeşti sunt mai ieftine, după buzunarul studenţilor. Evenimentele de tip street food sunt ceva mai costisitoare, acolo publicul fiind format în special din familii, cu venituri mai substanţiale.
Andrei şi Sebastian sunt cei care gândesc conceptul fiecărei petreceri, iar pentru Flight Festival – evenimentul cel mai mare din portofoliul companiei – colaborează şi cu alte echipe.
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
70-80 mld. euro.
Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
Detox Market – organizare de târguri de modă (Bucureşti)
Fondator: Carina Călin
Investiţia în organizarea unui târg: 19.000 de euro
Cifră de afaceri în 2018: 75.000 de lei (16.000 de euro)
Prezenţă: Bucureşti
NaturoID Snacking – producţie de snackuri din legume şi fructe uscate (Bucureşti)
Fondator: Raluca Găleată
Investiţie iniţială: 100.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 100.000 de euro
Prezenţă: reţelele 5 To Go, Lagardère, InMedio, 1 Minute
Nor de Nea – curăţătorie pentru pensiuni şi apartamente în regim hotelier (Sibiu)
Fondator: Cristina Tămăslăcaru
Investiţia iniţială: 20.000 de euro
Prezenţă: Sibiu
Dadda – producţie de pături pentru bebeluşi (Oradea)
Fondatori: Andrada şi Silviu Prundianu
Investiţie iniţială: 30.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru primul an de funcţionare: 50.000 de euro
Prezenţă: online
L’Albero dei sogni – producţie de îngheţată artizanală (Cluj-Napoca)
Fondator: Roxana Pârjol
Investiţie iniţială: 20.000 de euro
Prezenţă: evenimente private