Cum a fost sechestrată şi tâlhărită o româncă de propria familie. Femeia lucra în străinătate şi venise acasă să petreacă Sărbătorile
by Simona VoicuO tânără de 23 de ani, din judeţul Vaslui, care a revenit din străinătate pentru a petrece sărbătorile în familie a avut parte de clipe de groază după ce şi-a anunţat familia că nu doreşte să continue relaţia pe care o avea cu un tânăr din sat.
Tânăra a revenit acasă, într-un sat din comuna Coroieşti, judeţul Vaslui, hotărâtă să petreacă sfârşitul de an alături de familie. Numai că vacanţa de sărbători a luat o turnură cu totul neaşteptată după ce a decis să îşi anunţe părinţii că a decis să se despartă de iubitul din sat. Vestea a provocat mare supărare în familie, părinţii luându-şi fiica la rost, pentru că-i face de râs în sat.
Supărată că familia, în loc să-i fie alături, îl susţine pe fostul iubit, tânăra a decis să îşi anuleze vacanţa şi să se reîntoarcă în străinătate. A plecat la Bârlad pentru a-şi cumpăra bilet pentru autocar, însă la scurt timp după ce a ajuns în autogară a fost ajunsă din urmă de tatăl ei, de frate şi de fostul iubit.
Cei trei bărbaţi au făcut un scandal de pomină în autogară. Mai mult, tatăl i-a luat fiicei toţi banii pe care-i avea asupra ei şi telefonul. Ulterior, cei trei au băgat tânăra cu forţa într-un autoturism cu care au transportat-o înapoi în sat.
”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, pe fondul unor neînţelegeri, bărbaţii sus-menţionaţi au tulburat ordinea şi liniştea publică în zona autogării din municipiul Bârlad. Acolo, aceştia, prin violenţă, au deposedat o rudă de-a lor,o femeie în vârstă de 23 de ani, din comuna Iana, de telefonul mobil şi au lipsit-o de libertate în mod ilegal. Victima a fost transportată cu o maşină, împotriva voinţei sale, de la Bârlad până în localitatea Hreasca, comuna Coroieşti, judeţul Vaslui. În data de 6 decembrie, faţă de cei 2 bărbaţi, fostul concubin respectiv tatăl victimei, s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Bărbatul de 24 de ani (fratele tinerei - n.r.) este cercetat în stare de libertate”, au precizat reprezentanţii IPJ Vaslui.