Tânăr accidentat grav la o exploatare forestieră din Munţii Orăştiei. A căzut într-o râpă
by Daniel GuţăUn tânăr s-a accidentat grav în timp ce lucra la o exploatare forestieră din Munţii Orăştiei. Bărbatul s-a prăbuşit într-o râpă.
Două echipaje ale Detaşamentului de pompieri din Orăştie au fost chemate în ajutor, în pădurea localităţii Orăştioara de Sus, unde un tânăr s-a prăbuşit într-o râpă.
Din cauza terenului greu accesibil, accesul până în apropierea victimei nu s-a putut realiza fără ajutorul unui voluntar dotat cu un auto 4x4, au relatat pompierii.
„Un bărbat în vârstă de 33 de ani, ce efectua activităţi de exploatare forestieră, a fost găsit inconştient. Rănitul a fost îngrijit medical, stabilizat şi transportat cu targa lopata, aproximativ 500 de metri, până la autoturismul de teren cu ajutorul căruia a fost dus la ambulanţa SMURD B2, aflată la o distanţă de aproximativ trei kilometri”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Gest cutremurător al preşedintelui de la Valea Dacilor. Tânărul s-a spânzurat cu un tricolor