Ion Iliescu acuză distorsionarea interviului original dat agenţiei TASS. Fostul preşedinte dă vina pe traducere

Ion Iliescu a contestat, marţi, părţi din interviul acordat agenţiei ruseşti de presă TASS, la o zi după publicarea lui, întrucât a constatat că i-au fost denaturate afirmaţiile. Pe blogul său personal, fostul preşedinte susţine că i-au fost distorsionate opiniile, involuntar, din cauza traducerii.

Pentru a elimina diferenţele între ceea ce a declarat şi ceea ce a fost publicat într-un final în presa din Rusia şi apoi România, Iliescu a postat întregul interviu acordat în limba română, pe blogul său.

„Aceasta este varianta originală a interviului pe care l-am acordat fostului corespondent al Agenţiei de presă TASS la Bucureşti, din 1989, Nikolai Morozov. Din păcate dubla traducere, din română în rusă, şi apoi din rusă în română, a făcut să se piardă nuanţe şi chiar a distorsionat, involuntar, dar inevitabil, sensul unor afirmaţii făcute de mine. Găsesc că interesul presei române, atât cât mai este, merită un acces direct la sursa interviului”, a scris Iliescu.

El a lămurit în post scriptum şi de ce a acceptat interviul. „Pentru a evita orice speculatie, precizez ca Agentia TASS, prin dl Nikolai Morozov, a fost singura agentie de presa care a solicitat un asemenea interviu”, a precizat Iliescu, 89 de ani, care în ultimii ani şi-a limitat ieşirile în public.

Şi anul trecut fostul preşedinte acuza că aserţiunile i-au fost distorsionate în cadrul unui interviu, acordat atunci publicaţiei franceze Le Figaro.

Potrivit versiunii publicate de Iliescu, revoluţia din decembrie 1989 a fost în viziunea sa o dorinţă a poporului român de schimbare radicală de sistem politic.

„Da, sistemul socialist era în criză. Putem face o analiză a cauzelor acestei crize, şi sunt surprins de cât de puţine astfel de analize s-au făcut după 1989, cele mai multe fiind mai degrabă o înşiruire de clişee şi de enunţuri ideologice, dincolo de o realitate complexă, realitate care determină şi acum evoluţia economică şi socială a ţărilor foste socialiste şi a celor din spaţiul fost sovietic”, se arată în interviul publicat de Iliescu.

Redăm interviul integral aici:

„Nikolai Morozov : In zilele din decembrie 1989 probabil Va imaginati, cumva, o noua Romanie. Au trecut trei decenii, si iat-o, noua Romanie. As vrea sa va intreb daca ceea ce vedeti raspunde asteptarilor Dumneavoastra, daca exista surprize placute, dezamagiri?

Ion Iliescu : Sigur, despre o nouă Românie a fost vorba în tot ceea ce am făcut începând din 22 decembrie 1989. Poporul român a dorit, într-o foarte largă majoritate, o schimbare radicală de sistem politic, în primul rând, dar şi una economică, pentru că modelul economic etatist îşi atinsese limitele de creştere şi nu mai permitea o dezvoltare care să facă faţă nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor. Da, sistemul socialist era în criză. Putem face o analiză a cauzelor acestei crize, şi sunt surprins de cât de puţine astfel de analize s-au făcut după 1989, cele mai multe fiind mai degrabă o înşiruire de clişee şi de enunţuri ideologice, dincolo de o realitate complexă, realitate care determină şi acum evoluţia economică şi socială a ţărilor foste socialiste şi a celor din spaţiul fost sovietic.

România s-a schimbat în aceste trei decenii, iar bilanţul este, aş spune, pozitiv. Asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm părţile negative ale schimbării. Care, deloc paradoxal, sunt tot la nivel economic. Dacă în anii 1980, care au dus la explozia socială din decembrie 1989, decizia de a plăti datoria externă cu orice preţ, într-un moment în care aparatul productiv al României avea nevoie de resurse pentru modernizare şi retehnologizare, a condus la introducerea unui program de austeritate de o duritate neobişnuită, care ne-a întors, în anumite aspecte, la perioada imediat următoare războiului, cu cartele la alimente, combustibili, cu tăieri la alimentarea cu energie electrică, agent termic şi apă caldă, cu crearea artificială a unei penurii de bunuri şi servicii, după 1990 am plătit preţul trecerii de la economia planificată la cea de piaţă, pe fondul pierderii pieţelor CAER şi a celor din Asia şi din Africa. La asta trebuie să adăugăm austeritatea care a urmat crizei financiare din 2008, care are şi acum adepţii săi, inclusiv în noul guvern liberal al României.

Personal, mi-am dorit un model economic mixt, o economie socială de piaţă, în care proprietatea publică să aibă o parte semnificativă în formarea PIB. Este, dacă vreţi, modelul nordic de dezvoltare, cel mai echitabil şi mai egalitar în materie de distribuire a fructelor creşterii economice. Realităţile din acea perioadă au decis altfel. Dacă până în 1996 acest model s-a putut menţine, după aceea consensul intern s-a rupt, şi au început privatizările accelerate, pe nimic, practic. Proces despre care Rusia are destule amintiri neplăcute, şi nu doar ea. Terapiile de şoc-pentru că nimeni din Est n-a fost ferit de ele-au fost adevărate catastrofe. Unii s-au trezit mai repede, au făcut corecţii, acolo unde se mai putea face câte ceva, alţii cred şi acum că nu am avut parte de suficient şoc economic. Dar suntem o democraţie, libertatea opiniilor este garantată!

Pe de altă parte, după destrămarea fostei Iugoslavii şi a URSS liderii occidentali au înţeles pericolul lăsării ţărilor foste socialiste în afara procesului de integrare europeană. Au făcut o ofertă: aderarea la UE, care venea cu nişte costuri, şi nişte condiţii, dar deschideau piaţa vest europeană Estului, care se confrunta cu şomaj de masă şi cu scăderea drastică a activităţii industriale şi agricole. Din păcate, atunci când a început aderarea, UE era mai mult decât este acum, adică doar o piaţă, un spaţiu al liberului schimb, în care aspectele sociale sunt marginalizate, iar inegalităţile cresc. Acum totul trebuie regândit, şi UE trebuie să se întoarcă la origini, de data asta cu Estul european, cu tot. Şi trebuie să ţină cont de crizele identitare, dar şi de moştenirea comunistă din aceste ţări.

Schimbarea României este un proces de durată, care va continua. Depinde de noile generaţii ce conţinut vor da schimbării, care, deşi din cele spuse de mine acum pare să se rezume la aspectele economice, nu este nici pe departe limitată la ele. Dimpotrivă. Socialul este dominanta schimbării. Educaţie, sănătate, protecţie socială, corectarea inechităţilor, probleme de mediu, schimbările climaterice, toate sunt variabile de care trebuie să se ţină cont. Realitatea va obliga noile generaţii să se maturizeze, să renunţe la individualismul deşănţat pe care-l afişează acum, şi să realizeze că riscurile cu care se confruntă nu pot fi gestionate decât colectiv. Şi, în plus, să realizeze că fără stat şi fără democraţie nu se poate. E greu să accept faptul că, la trei decenii de la Revoluţie, jumătate din tinerii României ar fi de acord cu un regim de mână forte, totalitar. Crezând că asta este soluţia problemelor generate de slăbiciunile statului, care numai social nu mai este. Am trecut prin totalitarism, ştim că nu este parte a soluţiei, ci parte a problemei. Nu aş vrea să afle şi ei asta din propria lor experienţă.

Nikolai Morozov: Dumneavoastra intotdeauna v-ati exprimat pentru o politica externa echilibrata. Pe langa orientarea indiscutabila prooccidentala a Romaniei ati pledat pentru relatii normale cu Rusia. Evenimentele insa au mers pe alta cale. Cum apreciati Dumneavoastra starea actuala, mai precis impactul in relatiile bilaterale si cum ar trebui sa arate aceste relatii in mod normal?

Ion Iliescu: După niciun criteriu valid, relaţiile actuale dintre România şi Rusia nu pot fi caracterizate drept normale, şi satisfăcătoare. Aş vrea să deschid o paranteză: viaţa la limita imperiilor nu este niciodată comodă pentru ţări precum România, şi nu toate amintirile istorice sunt dintre cele mai plăcute. Cea mai mare greşeală este să le absolutizezi pe cele neplăcute, şi să nu găseşti nimic bun în trecut. Asta ȋnseamnă un mecanism de veto asupra oricărei încercări de normalizare a relaţiilor cu acela pe care-l declari pe moment adversar pe vecie.

În cazul nostru un motiv de veto este ”tezaurul”. Da, este o problemă în suspensie, de asta am convenit cu preşedintele Putin un mecanism de discuţii pe această temă, pentru a găsi soluţii. Am lăsat problema istoricilor. Din păcate ea a revenit în zona politicului. Restul îl cunoaştem. În fond, relaţiile sunt bune atunci când vrem să fie bune. Deocamdată în România nu există nevoia unor relaţii bune cu Rusia. În Ungaria, da. În Polonia, da. În Cehia, Slovacia, da. Chiar şi în ţările baltice. Şi cred că naţiunile respective ar avea mult mai multe de reproşat trecutului în relaţia lor cu Rusia. Dar câtă vreme există nevoia acestor relaţii normale, istoria încetează a mai fi mijloc de veto. Şi nu cred că asta le face mai puţin membri responsabili ai NATO şi ai UE. Pur şi simplu politica externă a României trece printr-un moment nefericit, de lipsă de viziune. Se schimbă şi aici generaţiile, şi poate timpul va rezolva şi această criză de imaginaţie şi de proiect.

Continui să sper că România va înţelege că relaţii normale cu Rusia înseamnă, dincolo de comerţ, de schimburi culturale, creşterea capacităţii României de a participa la rezolvarea problemelor din vecinătatea ei, inclusiv din Moldova şi din Ucraina. Unde, normal şi firesc, ca orice alt stat, avem interese.

Normalitate în relaţiile româno-ruse înseamnă respect reciproc, recunoaşterea drept legitime a intereselor celeilalte părţi, atâta vreme cât ele rămân în limitele acceptate de comunitatea internaţională. Nu sunt convins că sancţiuni şi embargouri impuse unilateral rezolvă ceva. Iar dacă sunt impuse doar demonstrativ, ca să nu se spună că nu se acţionează împotriva Rusiei, este vorba despre cinism, adică ceea ce nu avem nevoie într-o conjunctură internaţională tulbure, în care ordinea postbelică, instituţii tratate, sunt puse sub presiune sau ignorate. Personal, mă aştept ca Rusia, cu tradiţia ei diplomatică, să reziste tentaţiei de a pune în discuţie, la rândul ei, tratate care nu au făcut din Războiul Rece unul cald, cu rezultate apocaliptice.

Nikolai Morozov: Multi constata astazi criza societatii liberale si emergenta tendintelor suveraniste. Binenteles, globalizarea este un proces mondial, dar nimeni n-a suspendat nici interesele nationale. Ce cale, dupa parerea Dumneavoastra, trebuie sa aleaga, in aceste vremuri tulburi, Romania?

Ion Iliescu: Societatea aşa zis ”liberală” este în criză din cu totul alte motive, nu din cauza suveranităţii. Dacă suntem sinceri cu noi, ele ar fi cu atât mai liberale, cu cât suveranitatea respectivelor naţiuni ar fi mai apăsată. Nu, societăţile liberale sunt în criză din cauza eşecurilor modelului economic neo-liberal, cu care s-au complăcut să fie confundate. Liberalismul politic înseamnă respect faţă de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, şi mecanisme democratice de garantare a lor. Iar statul este principalul garant al lor. Liberalismul economic deşănţat a vrut ca statul să fie doar pro-forma, pentru a putea maximiza profitul. Şi prin urmare, democraţia a fost golită de conţinut, stârnind nemulţumirea cetăţenilor. Suveranismul este doar o etichetă, într-un efort de a-i demoniza pe aceia care spun că naţiunile trebuie să-şi păstreze o autonomie de decizie, pentru sănătatea societăţilor lor. Nu putem uniformiza planeta, nu putem distruge identităţi naţionale şi culturale. Asta ȋnseamnă să nu învăţăm nimic din trecut.

Nu mă dezic de convingerile mele, legate de globalizare, care are efecte benefice, nu doar dezavantaje. Cred, în acelaşi timp, că regulile procesului trebuie rescrise, cu accent pe aspectele sociale şi de mediu ale procesului.

Dacă economia României şi-a regăsit dinamismul, motorul creşterii economice îl reprezintă, ne place sau nu, tocmai globalizarea unei părţi a ei, prin intermediul multinaţionalelor. Din păcate, prea puţin din câştigurile procesului rămâne în ţară, pentru a dezvolta şi partea românească a economiei, şi pentru creşterea bunăstării generale. Este exact mecanismul care face din globalizare un inamic. Nu procesul, în sine, este de blamat, ci aceia care abuzează de el. Iar asta nu cu protecţionism se rezolvă. Vom avea doar probleme suplimentare, cum tocmai au aflat SUA, aflate în război comercial cu China. Abordarea raţională, nu emoţională, este singura de dorit.

Nikolai Morozov: Dumneavoastra sunteti presedintele de onoare al PSD. In afara de orice indoiala, PSD este cel mai mare partid din Romania care reprezinta interesele majoritatii romanilor. In ultima vreme insa situatia in PSD lasa de dorit. Cum vedeti Dumneavoastra viitorul acestui partid?

Ion Iliescu: Nu este un secret faptul că relaţiile mele cu partidul s-au răcit în ultimii ani. Din motive care ţin strict de valori şi de principii, pentru că, în politică, am demonstrat tot ce era de demonstrat. Din păcate nu se înţelege nici măcar în partid, acum, şi cu atât mai puţin în rândul noilor generaţii, de ce România a ieşit la stânga din comunism, în loc să iasă ”la dreapta”, precum celelalte ţări foste socialiste. Numai că acea dreaptă a avut puternice accente sociale, care nu au dispărut, mai mult, s-au întărit, ca în Ungaria şi în Polonia. La noi socialul a slăbit, iar liberalismul economic ia forme de-a dreptul extremiste.

Presat să se ”reformeze”, să fie un partid ”de stânga europeană”, PSD s-a mutat la centru, iar restul, partide mai mari sau mai mici, la dreapta, chiar la dreapta externă. În plus, mulţi dintre foştii votanţi ai PSD au emigrat din motive economice în Occident, după aderarea la UE(negociată de PSD!), şi acum votează la dreapta, deşi nevoile lor şi ale apropiaţilor lor rămân tot de stânga!

Cea mai penalizatoare transformare a PSD este aceea că se structurează nu ideologic şi pe bază de valori, ci doar ca un instrument de putere, s-a transformat într-un partid al puterii, ca toate celelalte. Realităţile îl vor forţa să se re-ideologizeze, să se democratizeze interior şi să-şi refacă electoratul, pornind de la actualele structuri sociale. România, şi ţările din Est, în general, nu-şi pot permite luxul renunţării la politicile de stânga.

În ceea ce mă priveşte, sunt profund îngrijorat de tendinţele totalitare din politică, şi de creşterea sprijinului popular pentru guvernări de mână forte, pentru revenirea la partidul unic şi la democraţia de faţadă. Anti-parlamentarismul începe să devină ideologie! Iliberalismul nu este un fenomen care poate fi imputat Rusiei şi Chinei, deşi asta merită discuţii extrem de nuanţate, cum nu poate fi imputat Ungariei şi Poloniei. Este o evoluţie generală, care are drept punct de pornire absolutizarea criteriilor economice în analiza politică şi socială. Democraţia costă. Statul costă, şi are „prostul” obicei să se opună lăcomiei marelui capital, prin reglementare. De ce să nu le spunem oamenilor că ele sunt duşmanii lor?

PSD trebuie să fie, măcar pentru faptul că este produsul Revoluţiei române, promotorul democraţiei şi un luptător pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Exact din perspectiva social-democraţiei, de la care se revendică.

Nikolai Morozov: In Romania nu inceteaza polemici despre evenimentele din decembrie 1989, multi si peste 30 de ani cer sa se prezinte “adevarul despre revolutie”. Mai mult, aceste discutii s-au mutat acum din paginile ziarelor in sala de tribunal – Dumneavoastra si unii dintre colaboratorii Dumneavoastra sunteti acuzati de “crima contra umanitatii”. Cum evaluati aceasta abordare “originala” a istoriei, nu considerati ca aceste acuzatii au natura politica?

Ion Iliescu: Adevărul despre Revoluţie este simplu, şi este ştiut de toată lumea: austeritatea din anii 1980 a dus la creşterea nemulţumirii sociale, care s-a transformat în revoltă violentă în decembrie 1989, şi care a devenit Revoluţie, prin proiect, program, instituţii şi tot ce înseamnă ele:pluralism politic şi economic, drepturi şi libertăţi, o nouă Constituţie, care le garantează, etc. Tot din adevărul Revoluţiei face parte şi neputinţa societăţii româneşti de a produce o alternativă politico-civică, precum în Polonia sau Ungaria, ca în Cehoslovacia, care să asigure tranziţia paşnică la democraţie.

Istoria nu se scrie cu justiţia. Unii, în România, n-au aflat asta, dar noi încercăm s-o facem.

Aşa-zisul ”Dosar Revoluţia” este o însăilare absurdă de fapte care, în ansamblu, nu demonstrează nimic, dar care poate fi folosit în scopuri politice, de uz intern. Conceptul de ”infracţiuni împotriva umanităţii”, de care sunt acuzat, este invenţia unui român, e validat de UE, via Parlamentul European, dar nu este preluat decât în legislaţia României. Unde nimeni nu ştie ce conţinut să-i dea. Dar pentru scopul propus, demonizarea unor lideri politici, este perfect: ”stânga produce crime împotriva umanităţii, stânga nu este bună! Nu o votaţi!” Simplu. Mai mult nu este de spus. Şi niciun om de drept serios nu se compromite aderând la astfel de manipulări. Mai nou văd că se doreşte folosirea conceptului şi împotriva celor care apără statul, în cazul unor manifestări violente, care pun în pericol siguranţa publică.

Problemele de fond ale Românie: sărăcia, decalajele de dezvoltare, consecinţele migraţiei din motive economice, polarizarea socială, veniturile mici, cheltuielile sociale insuficiente, nu se rezolvă cu acuze fanteziste, din dosare prefabricate. Revoluţia Română a fost un act de demnitate naţională. Asta a vrut poporul atunci: libertate, democraţie, pluralism, respect pentru munca sa. Asta vrea şi acum, doar că unii încep să uite cum s-a ajuns la explozia socială din 1989. Şi merg pe calea pe care au mers cei care sunt vinovaţi de suferinţele românilor. Nu aşa ar trebui să fie. Dar refuzul istoriei, manipularea ei, prin rescriere, ne va duce tot acolo, dacă nu suntem atenţi, şi nu abordăm lucrurile cu responsabilitate”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!