Klaus Iohannis: „Îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi”
Șeful statului a declarat, luni, că .dacă proiectele de lege pentru revenirea la alegerile primarilor în două tururi nu vor trece de Parlament, atunci Guvernul ar trebui să își asume răspunderea
„Mesajele pe care le am pentru primarii de municipii sunt mesaje generale, pe care le voi da şi celorlalţi primari. De exemplu, că îmi doresc ca primarii să fie aleşi în două tururi sau că îmi doresc foarte mult să existe un parteneriat între administraţia centrală, prin Guvern, şi administraţia locală, astfel încât toţi românii să primească o şansă să trăiască într-o localitate bine pusă la punct. (...) Capitala nu este un oraş bine pus la punct", a declarat şeful statului înainte de şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România. Dacă nu se adoptă cred că că ar fi o abordare rezonabilă să se meargă cu asumara răspunderii în Parlament”, a declarat Klaus Iohannis.