https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/18660295/1/16463281-1793437867547752-4551737524661863760-o.jpg?width=934

Biserica militară din incinta MApN a fost sfinţită de Patriarhul Daniel

Biserica militară din incinta Ministerului Apărării Naţionale a fost sfinţită, luni, de Patriarhul Daniel, în prezenţa ministrului Apărării, Nicolae Ciucă şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Potrivit MApN, biserica militară din incinta Ministerului Apărării Naţionale a fost sfinţită luni, de Patriarhului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

În noua biserică a avut loc atât Târnosirea, cât şi Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi militari.

Conform tradiţiei ortodoxe româneşti, biserica a fost apoi vizitată de credincioşi, care au avut acces inclusiv în Altar.

Piatra de temelie a bisericii militare a fost pusă la 22 iunie 2018. Lăcaşul de cult este construit din lemn, în stil românesc şi îl are ca hram pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Armatei României, precum şi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.