https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3928/18660314/1/hepta-4008476.jpg?width=934

Bugetul Senatului pe 2020 ar putea fi mai mare decât anul acesta. Proiectul, introdus luni la plen

Teodor Meleşcanu a anunţat, luni, că pe ordinea de zi a Biroului permanent a fost introdus punctul privitor la proiectul de hotâre care vizează bugetul Senatului pe anul viitor. Acesta a precizat că în urma creşterii euro, bugetul va mai mare decât cel din 2019.

by

„Vom avea pe ordinea de zi propunerea privind bugetul Senatului României, pe anul viitor. Este puţin mai mare, datorită creşterii dolarului şi a euro, nu e mai mic, dar nu e nici mult mai mare faţă de cât a fost anul trecut”, a declarat Teodor Meleşcanu, la finalul şedinţei de luni a Biroului permanent al Senatului.

Preşedintele Senatului a mai anunţat şi alte teme urgente care au fost introduse pe ordinea de zi a plenului de luni.

Astfel, ordinea de zi a plenului Senatului de luni a fost suplimentată cu proiectul de lege pentru ratificarea scrisorii de înţelegere privind avansul pentru pregătirea proiectului de dezvoltare propus, „Cartierul pentru justiţie”, dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Un alt proiect vizează continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în etapa de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

„Ne-am concentrat pe teme extrem de urgente, Cartierul Justiţiei, semnarea memorandumului cu Banca Mondială şi aprobarea de către Senat a semnării de la Guvern pentru cinci avioane noi, F16”, a conchis Meleşcanu.

Decizia privind noile avione luată în Biroul permanent al Senatului vine după ce, pe 28 noiembrie, Nicolae Ciucă a solicitat premierului Ludovic Orban, în şedinţa de Guvern, introducerea pe ordinea de zi a proiectului de achiziţie de avioane F16, în cadrul Programului Avion Multirol. Ministrul Apărării acesta a cerut transmiterea proiectului de lege către Parlament, în procedură de urgenţă.

La finalul şedinţei CSAT din 27 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a fost avizată cumpărarea a încă cinci avioane F16, fiind vorba despre o achiziţie de peste 100 milioane de euro.