Turcan, întrebată dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi: Dacă Parlamentul, cu majoritatea nou creată, nu reuşeşte să avanseze în privinţa acestui proiect de lege vom lua în calcul şi alte măsuri
by News.roVicepremierul Raluca Turcan a anunţat, luni, că Guvernul va ”lua în calcul şi alte măsuri”, în cazul în care proiectul de lege pentru alegerea primarilor în două tururi – aflat în Parlament – nu avansează.
”Începem pregătirea intensă alegerilor locale, ne-am stabilit un calendar de pregătire a celor mai buni candidaţi de primar şi preşedinţi de Consiliul Judeţean, astfel încât, dacă alegerile locale se vor desfăşura cel mai rapid în 24 mai - pe un calendar care prevede datele posibile pentru aceste alegeri - noi să fim pregătiţi şi să dăm un exemplu românilor din nou că Partidul Naţional Liberal pune performanţa, integritatea şi implicarea în primele locuri ca şi cerinţe de bază pentru reprezentarea în funcţiile publice”, a anunţat, luni, Raluca urcan, după întruirea liberalilor.
Întrebată despre alegerea primarilor în două tururi, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe acest proiect, Turcan a spus: ”În privinţa alegerilor în două tururi, PNL rămâne consecvent, avem acest proiect de lege depus în două variante în Parlament şi vom susţine acest proiect de lege în Parlament. Evident, dacă Parlamentul, cu majoritatea nou creată, nu reuşeşte să avanseze în privinţa acestui proiect de lege vom lua în calcul şi alte măsuri”.
De asemenea, întrebată ce părere are despre faptul că Marcel Ciolacu a anunţat că va depune moţiune de cenzură în cazul asumării răspunderii pe acest pachet de legi, Turcan a răspuns: ”Ameninţările domnului Ciolacu ne lasă de nezdruncinat”.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, înaintea şedinţei Buroului Politic provizoriu, că partdul va depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, împreună cu alţi parteneri din Parlament, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe un pachet de legi electorale care să prvadă alegerea priarilor în două tuturi de scrutin.