Christophe Dridi, Dacia: Gerard Detourbet ştia să pună întrebări. Datorită lui Dacia a reuşit
by Bogdan AlecuGerard Detourbet, directorul de dezvoltare pentru platformele A ale Alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, a încetat din viaţă săptămâna trecută. el era responsabil de platforma CMF-A a alianţei. Gerard Detourbet a fost „creierul” din spatele gamei entry a Grupului Renault şi cel care practic a stat la baza modelelor Logan (2004), Sandero (2008) şi Duster (2010). Ultimele sale creaţii au fost Renault Kwid, crossoverul mini destinat Indiei şi Americii de Sud şi Renault City K-ZE, crossoverul electric ce va fi produs în China şi care va fi exportat şi în Europa.
În cadrul unei întâlniri informale, Christophe Dridi spunea anterior despre Gerard Detourbet că este „omul care ştie să pună întrebarea corectă, la momentul oportun” şi astfel s-au realizat reducerile necesare de costuri fără a afecta performanţele maşinii. Datorită proiectelor sale gama Global Access a Renault a ajuns să reprezinte 35% din vânzările globale ale Alianţei.