https://www.timpul.md/uploads/modules/news/2019/12/149403/635x0_abaya-in-saudiarabia-700x.jpg

Femeile din Arabia Saudită au voie să intre în restaurante pe aceeași ușă ca și bărbații

Guvernul Arabiei Saudite nu va mai solicita ca restaurantele să aibă intrări separate pentru familii și femei, respectiv pentru bărbați singuri, relatează Mediafax citând BBC.

Anterior, era obligatoriu să existe o intrare pentru femei și copii și o alta separată pentru bărbații singuri. Restricțiile au fost deja ușurate în practică, multe dintre restaurante, cafenele și alte locuri de întâlnire renunțând în ultimii ani la intrările separate.

La începutul acestui an, un decret regal le-a permis femeilor saudite să călătorească în străinătate fără permisiunea unui tutore masculin, iar, în 2018, regatul a pus capăt unei interdicții valabile zeci de ani, dându-le voie persoanelor de sex feminin să obțină carnet de conducere.

Dar activiștii se plâng că rămân în vigoare multe alte legi discriminatorii la adresa femeilor și că importanți apărători ai drepturilor acestora au fost arestați.

Duminică, Arabia Saudită a anunțat că restaurantele nu vor mai avea nevoie să mențină intrări separate.

De când Mohammed bin Salman a fost încoronat, în 2017, au fost luate câteva măsuri pentru a deschide societatea extrem de conservatoare a Arabiei Saudite.

Reformele sale au câștigat laude în comunitatea internațională, dar au fost însoțite și de valuri de represiune.

Uciderea lui Jamal Khashoggi, un proeminent jurnalist saudit, în 2018, în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, a atras critici internaționale intense, dar liderii mondiali cheie, inclusiv președintele american Donald Trump, au continuat să fie alături de regatul arab. Oficialii saudiți au declarat că Jamal Khashoggi, un critic acid al guvernului din Riad, a fost ucis de o echipă de agenți special trimiși pentru această operațiune.