Proiect OUG: Spitalele private, militare și județene vor putea derula programe de rezidențiat
by R.M.Guvernul va discuta mâine un proiect de ordonanță de urgență care va permite desfășurarea rezidențiatului în toate spitalele din România, inclusiv în cele private, a anunțat luni vicepremierul Raluca Turcan.
Aceasta a afirmat că în prezent „asistăm la monopoluri legate de rezidențiat în doar câteva centre universitare”. Practic, prin această OUG, se va permite spitalelor militare, județene și private „să poată să desfășoare programe de rezidențiat”.
În acest fel, „tinerii finanțați prin locurile de rezidențiat” vor putea efectua practică și în aceste spitale.