https://www.timpul.md/uploads/modules/news/2019/12/149391/635x0_breaking-news.jpg

BOMBĂ în sportul mondial! Rusia, exclusă de la Jocurile Olimpice și de la Mondialul din 2022

Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) a dictat o suspendare de 4 ani pentru toți sportivii Rusiei, care nu vor avea dreptul să participe la Olimpiada de la Tokyo din 2020. De asemenea, echipa de fotbal a Rusiei va fi exclusă de la Mondialul din 2022 din Qatar.

Forul mondial anti-doping a recurs la această decizie extremă după ce Rusia a fost acuzată că a ascuns mii de rezultate pozitive la testele antidoping ale sportivilor ruși, notează sky.com. Potrivit aceleiași surse, Rusia are termen de 21 de zile pentru a face recurs la TAS.

Sancțiunea ar urma să se aplice nu doar la Olimpiadă și Mondial, unde rușii sunt califați, ci și la toate competițiile internaționale în care Rusia participă în cadrul sporturilor de echipă. Astfel, sportivii nu vor putea participa la Mondiale și la Olimpiade sub steagul Rusiei.

Scandalul își are originile în 2015, când WADA a stabilit că Rusia a contribuit la nașterea unui „sistem instituțional” de dopaj, perioada vizată fiind 2011-2015.

Conform HLN, WADA, care a suspendat în 2016 sportivii ruși, interzicându-le să participe sub steagul național la Olimpiada de la Rio după un raport ce dezvăluia programul de dopaj în masă impus de Moscova, a continuat investigația printr-o comisie independentă (CRC).

A cerut Rusiei să scoată la lumină mii de teste doping, pe care le ascunsese. CRC a primit acele probe, pe care le-a analizat, considerându-le neconforme cu regulile WADA.