https://cmedia.romaniatv.net/image/201912/w620/plahotniuc_61227600.jpg

Vlad Plahotniuc vrea să cumpere Prima TV. Oligarhul e căutat în Republica Moldova pentru spălare de bani

by

Vladimir Plahotniuc, fost vicepremier al Republicii Moldova şi cel mai important proprietar de presă din această ţară este interesat de postul românesc de televiziune Prima TV.

Potrivit unor surse apropiate tranzacției, prima ofertă - prin compania Prime (deţinută de Vlad Plahotniuc) - a fost deja depusă, iar creditorii - pentru că Prima TV este în insolvență - au fost anunţaţi de intenția lui Plahotniuc, după cum scrie paginademedia.ro. Suma oferită este în jurul valorii de 20 de milioane de lei, ceea ce înseamnă puțin peste patru milioane de euro.

Vladimir Plahotniuc este cel mai mare mogul de presă din Republica Moldova. Acesta deține șase posturi de televiziune, dintre care două cu acoperire națională, și trei posturi de radio. La posturile lui Plahotniuc lucrează și oameni de televiziune din România. Cristian Tabără este moderator la Publika TV (canal de știri), iar Dan Negru prezintă Deal or not Deal și Roata norocului la canalul generalist Prime.

Pe numele lui Vlad Plahotniuc a fost emis mandat de arestare în lipsă, la începutul acestei veri. Fostul politician este cercetat penal în Republica Moldova pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.