Agentia Mondiala Antidoping a exclus Rusia de la Jocurile Olimpice timp de patru ani
Agentia Mondiala Antidoping (AMA/WADA) a decis luni sa excluda Rusia de la Jocurile Olimpice timp de patru ani, pentru a sanctiona astfel falsificarea datelor controalelor efectuate de laboratorul de la Moscova, a declarat un purtator de cuvant al agentiei la finalul sedintei Comitetului Executiv, desfasurata la Lausanne, informeaza AFP, citata de Agerpres.
In urma acestei decizii, Rusia nu va putea fi prezenta cu delegatii proprii la JO de vara de la Tokyo, din 2020, si nici la Olimpiada de iarna de la Beijing, din 2022.
"Lista completa a recomandarilor (sanctiunilor Comisiei de revizuire a conformitatii) a fost aprobata in unanimite" de catre cei 12 membri ai Comitetului Executiv, a declarat purtatorul de cuvant.
Comisia de revizuire a conformitatii (CRC) a recomandat, intre altele, excluderea drapelului Rusiei de la JO si de la toate Campionatele Mondiale timp de patru ani, cu posibilitatea prezentei sportivilor rusi la aceste competitii sub drapel neutru.
Potrivit raportului CRC, Rusia ar fi inlaturat "sute'' de rezultate suspectate ale testelor antidoping din fisierele sale trimise transmise Agentiei Mondiale Antidoping la inceputul anului, transmiterea acestor date fiind o conditie necesara pentru ridicarea sanctiunilor anterioare impotriva Agentiei ruse antidoping (RUSADA), aflata in centrul unui sistem institutionalizat de dopaj intre 2011 si 2015.
Citeste si:
Handbal feminin: Romania, invinsa de Rusia la Campionatul Mondial
Rusia a fost deja exclusa de la Olimpiadele care au avut loc la Rio (2016) si PyeongChang (2018), din cauza acestui scandal de dopaj declansat in urma cu patru ani.
Decizia adoptata luni de AMA/WADA va putea fi insa contestata intr-un termen de 21 de zile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, de catre Agentia rusa antidoping sau Comitetul olimpic rus, precum si de orice Federatia internationala vizata de aceasta hotarare.