https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Trei medici de renume la nivel mondial sunt consilierii onorifici ai ministrului Sănătăţii

Medicii de renume mondial care sunt, începând de astăzi, consilierii onorifici ai ministrului Sănătăţii

Trei medici de renume la nivel internaţional sunt, începând de luni, consilierii onorifici ai ministrului Sănătăţii, Victor Costache, cu care va lucra pe două domenii: programe de sănătate şi proiecte de cercetare.

by

Începând de luni, medicii Kak Khee Yeung -Amsterdam UMC, Sheriff Sultan- Galway Clinic şi prof. dr. T Sloane Guy - Sidney Kimmel Medical College sunt consilierii onorifici ai ministrului Sănătăţii.

„Am lucrat cu toţi cei 3 medici care fac performanţă ca specialişti, dar şi ca manageri de top. Mă bucură şi mă onorează că au acceptat să lucrăm împreună pe două domenii importante, programe noi de sănătate, dar şi proiecte de cercetare care sunt priorităţi ale echipei mele. România a uitat de cercetarea medicală care aduce beneficii în dezvoltarea serviciilor medicale de calitate pentru pacienţi. Imi doresc să deschidem sistemul sanitar către lume ", a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Kak Khee Yeung conduce consorţiul formate din diferite spitale din Europa care încearcă să obţină finanţare de la UE pentru tratarea bolilor aortice. Dr. KK Yeung este cercetătoare translaţională, este chirurg vascular şi director de cercetare în chirurgie vasculară.

Sherif Sultan, medic irlandez, de origine egipteană, este unul dintre cei mai bine cotaţi chirurgi şi cercetători în domeniul bolilor cardio-vasculare din lume.

Prof. dr. T Sloane Guy este, conform informaţiilor Ministerului Sănătăţii, specialistul numărul 1 în chirurugie robotică în lume.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!