V.V. – Onoare pierdută la Academia Română

ONOARE: Cinste, integritate morală, probitate, corectitudine.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române

Într-o țară în care ONOAREA a dispărut — nu o mai cunoaște nici meșterul care promite că începe o lucrare și nu se ține de cuvânt, nici parlamentarul care câștigă un loc pe listele unui partid și apoi „migrează” la altă formațiune, dar nici Președintele țării care jură cu mâna pe Constituție și apoi o încalcă în numele unui război ilegal — Academia Română și-a constituit de vreun an un Consiliu de Onoare. Am făcut cunoștință cu activitatea acestui organism în luna februarie, când mi-am permis să iau cuvântul într-o Adunare Generală în care se vota primirea în rândurile membrilor de onoare din străinătate a scriitorului Virgil Tănase de la Paris.

Spuneam atunci: „Stimați Colegi,

Să se fi golit lumea de personalități demne de a primi titlul de Membru de onoare din străinătate al Academiei Române de am ajuns să supunem votului Adunării Generale prietenii de bouillabesă?

Să se fi coborât ștacheta Academiei Române atât de jos încât permitem să se strecoare în rândurile noastre, în aula în care au vorbit atâtea minți luminate, un individ dubios, securist-spion, o persoană controversată?

Ce contribuție a avut domnul Virgil Tănase la cultura română? Ce merite îl recomandă? Eu vă spun un singur lucru: un român care nu a fost în stare să-și învețe progenitura românește nu are ce căuta în Academia Română. Fiul lui Virgil Tănase, deși s-a născut în România, nu vorbește o boabă românește! Și acum votați-l!”

Și majoritatea academicienilor a votat împotriva primirii domnului Tănase. De la Paris a venit o plângere la Secția de Filologie și Literatură, iar Eugen Simion, care este președintele secției, imediat, a făcut o plângere la Consiliul de Onoare. Am aflat de la domnul Ioan-Aurel Pop că sunt convocat în fața Consiliului ca să mă explic, să aduc dovezi. Neprimind o hârtie oficială, am transmis Consiliului un dosar cu articole din presa românească și străină în care se puteau citi toate detaliile despre activitatea controversatului scriitor Virgil Tănase. Eugen Simion a considerat că este nevoie să fiu chemat în fața Consiliului de Onoare, pentru că am îndrăznit să-mi exprim părerea critică la adresa amicului său de la Paris și m-am făcut vinovat de „influențarea votului”… Există însă cel puțin un academician care ar putea să se constituie într-un „caz” pentru Consiliul de Onoare.

M-am apropiat de academicianul Victor Voicu pe vremea când era secretar general al Academiei Române (pentru a doua oară din anul 2001 încoace). Mărturisesc că are un mare talent de manipulator. Știe să se facă simpatic atunci când își dă interesul. M-a surprins chiar reticența unor colegi în privința sa și nici nu am înțeles unele comentarii la adresa sa. Cum a fost acum câtva timp când, venit la Academie pentru un simpozion, am văzut, spânzurate de pereții aulei, niște benere imese, care făceau reclamă corporației americane Lockheed Martin, celebra fabricantă de arme. Conferențiar era Dan Dungaciu. L-am întrebat pe colegul Răzvan Theodorescu, pe care l-am întâlnit pe scara principală, ce căuta un „fabricant de moarte” să sponsorizeze o activitate academică și am primit un răspuns care m-a lăsat perplex: „Întreabă-l pe securistul de Voicu!”

Un alt coleg binevoitor, văzându-mă dezorientat, mi-a dat un articol apărut în mai 2019, în ziarul „România Liberă”: „Victor Voicu, incompatibilul vicepresedinte al Academiei Romane„. Conform autorului, vicepreședintele nou ales al Academiei Române s-ar fi aflat în culpă, pentru că a candidat la alegerile pentru conducerea înaltului for, deși avea o sentință definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care îi interzicea orice funcție publică timp de trei ani. Scrie „România Liberă”: „ Acum general în rezervă, academicianul profesor doctor Victor Voicu a fost declarat incompatibil de ANI în decembrie 2013 pentru că, în fosta sa calitate de director al Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare din cadrul Ministerului Apărării, ar fi atribuit trei contracte de prestări firmei Biopharmacy & Pharmacol RES SA, deținută de soția sa, Marilena Jiquidi. Împotriva profesorului Voicu au fost atunci declanșate și procedurile de începere a urmăririi penale pentru conflict de interese.” Iar pe 12.03.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a găsit vinovat.

Interesantă este însă atitudinea academicianului Victor Voicu așa cum reiese din același articol: „Trecând peste faptul că totul a plecat de la o mizerie despre care voi vorbi, dar nu acum, funcția de vicepreședinte al Academiei nu este similară cu cea a unui ales. Noi ne alegem între noi, nu suntem instituție publică”.

Domnia sa nu se mulțumește să considere Academia Română un fel de gășcuță, dar și amenință pe oricine îndrăznește să aducă în discuție incompatibilitatea sa. Dă în judecată în dreapta și în stânga de când s-a îmbogățit vânzând firma nevestei pe 30 de milioane de euro. Am mai cunoscut eu un parvenit care amenința pe toată lumea cu „avocații lui”!

Reproduc un fragment din scrisoarea electronică pe care mi-a trimis-o academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, referitor la acest subiect: „La venirea mea ca președinte, am fost imediat sesizat de situație. L-am chemat și i-am spus. A spus că totul este o făcătură! Am cerut date, hotărârea judecătorească etc. și m-am dus cu ele la biroul juridic, la Institutul de studii juridice și la ANI. Unii au răspuns în doi peri, alții au spus că funcția de vicepreședinte nu se încadrează acolo, iar șeful ANI mi-a trimis – după mult timp – adresa de răspuns din care nu se înțelege nimic clar. L-am invitat la Academie (pe Victor Voicu) și mi-a spus să nu fac niciun demers, fiindcă voi fi dat în judecată și voi pierde în instanță. Decât să provoc dezbinare și bâlci în Academie, am ales calea concilierii.”

De curând, după scandalul cu „Declarația de fidelitate”, m-am decis să dau de lucru Consiliului de Onoare al Academiei Române și am înregistrat la Cancelarie o cerere de chemare în fața acestui organism a vicepreședintelui Victor Voicu. După două săptămâni în care nu am primit niciun răspuns, am reînnoit cererea mea și, în fine, după încă o săptămână, mi-a scris președinta Consiliului, doamna academician Maria Zaharescu:…”Vă comunic inițierea luării în discuție a sesizării Dvs. în cadrul Consiliului de Onoare al Academiei și vă vom trimite punctul de vedere al acestuia după finalizarea analizei.

În conformitate cu art.13, din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului de Onoare al Academiei Române, termenul de rezolvare este de cel mult 60 de zile de la data sesizării.” Adică le trebuie 60 de zile ca să constate dacă domnul academician Victor Voicu are onoare sau ba!

Vicepreședintele Victor Voicu este membru corespondent din străinătate al Academiei Naționale de Medicină din Franța. Sunt curios ce vor spune colegii săi când vor afla din presa franceză despre sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție și despre atitudinea academicianului Victor Voicu, care face Academia Română complice la încălcarea legii. Să nu uităm nici faptul că Victor Voicu este consilier al prim-ministrului Ludovic Orban — a fost și consilierul domnului Crin Antonescu pe vremea când era președinte – surogat — deci are afinități cu un partid a cărui deviză este: „Fără penali!”

Nimic nu-l poate salva pe V.V. decât, dacă ar avea ONOARE, și-ar da demisia din funcția de vicepreședinte al Academiei Române.

Eugen Mihăescu