Transnistria, ştreangul la gâtul Republicii Moldova

O ştire care a rămas necomentată în presa de la Chişinău se referă la decizia Rusiei de a relua ajutorul umanitar acordat Transnistriei.

Preşedintele Consiliului Suprem al Partidului „Rusia Unită”, Boris Grîzlov, în timpul unei întâlniri cu preşedintele sovietului suprem al autoproclamatei RMN, Anatoli Kaminski, a confirmat că „această problemă este practic soluţionată”. Le amintim cititorilor că, începând cu sfârşitul anului 2007 şi până la jumătatea anului 2010, Rusia a transferat circa 55,5 milioane de dolari către 137 de mii de pensionari transnistreni sub formă de adaos la pensie. La un moment dat, Rusia a încetat să mai transferi bani, suspectând Tiraspolul de lipsă de transparenţă în distribuirea fondurilor. Finanţarea a fost reluată şi, potrivit lui Kaminski, adaosul la pensie va constitui circa 15 dolari, iar 214 milioane de ruble s-au alocat pentru susţinerea agriculturii.

...Nu vreau să procedez la comparaţii şi întrebări naive gen „Cum ar reacţiona Rusia dacă, de exemplu, Guvernul României, ar decide să aloce milioane pentru pensiile moldovenilor din RM?”. Problema e alta. Anul acesta, R. Moldova va marca 20 de ani de la declararea Independenţei. De 20 de ani, RM nu-şi exercită suveranitatea asupra teritoriilor din stânga Nistrului. De 20 de ani, Rusia îşi păstrează trupele sale pe teritoriul din stânga Nistrului. De 20 de ani, deşi e numită „aşa-zisa”, republica de la Tiraspol există ca atare, de facto. De 20 de ani, Chişinăul se află în tratative cu aşa-zisa „republică transnistreană”, dar fără niciun rezultat. Se schimbă preşedinţii la Chişinău, se schimbă formatele, numai „prezidentul” de la Tiraspol nu se schimbă şi atitudinea plină de afecţiune a Rusiei faţă de „odrasla” sa de suflet, Transnistria. De 20 de ani, un bandit ordinar, un criminal de stat, care trebuie să stea la puşcărie, taie şi spânzură în mod suveran. Când doreşte să le demonstreze celor de la Chişinău cine e stăpânul adevărat „în zonă”, intră şi în localităţile controlate de RM, arestează şi bagă la dubă jurnalişti, primari, funcţionari. Acţiunile lui au devenit atât de „fireşti” încât Chişinăul nici nu le mai dă atenţie sau reacţionează plictisit, formal, de ochii lumii. Astfel, pe nimeni nici nu mai miră faptul că Smirnov nu mai este tratat ca un criminal, ci de la egal la egal. Ca urmare, de 20 de ani acest bandit de drumul mare ţine în şah RM şi-i determină politica ei externă.

În aceşti 20 de ani, în Transnistria a apărut o generaţie de tineri pentru care această „regiune rebelă”, numită la Chişinău „aşa-numita republică transnistreană”, este de facto patria, ţara lor. Transnistrenii se consideră cetăţeni ai unei ţări adevărate, urăsc totul ce e legat de R. Moldova şi nu acceptă niciun fel de „unire a celor două maluri”. Rusia îşi joacă de minune rolul, se declară mereu deschisă pentru negocieri cu RM, din când în când mai aruncă pe piaţă câte un „memorandum Kozak”, trăgând astfel din timp până se vor coace premisele pentru a aplica R. Moldova lovitura de graţie. Ce am în vedere?

Ruşii niciodată nu au dorit, dar au simulat dorinţa de a „soluţiona diferendul transnistrean” atâta timp cât a fost nevoie ca Transnistria să se constituie ca stat de facto şi să apară cetăţeni devotaţi acestui stat. Acum acest scop este realizat şi este de aşteptat ca Moscova să devină din ce în ce mai „favorabilă” ideii „soluţionării diferendului”. Un om fără prejudecăţi şi cu mintea limpede îşi imaginează ce ar însemna ACUM pentru R. Moldova „unirea cu Transnistria”. Fără a exagera câtuşi de puţin, asta ar însemna moartea R. Moldova. Chiar după primele alegeri în varianta „R. Moldova reîntregită” vor dispărea partidele de centru-dreapta şi puterea va fi preluată de transnistreni, procesul de transnistrizare a Moldovei (rusificare, sovietizare) se va produce rapid şi masiv, va fi abandonat vectorul proeuropean, se vor declanşa conflicte sociale şi interetnice, va căpăta noi turaţii exodul moldovenilor peste hotare ş.a.m.d.

Nu îndemn la „abandonarea Transnistriei”, nici la ocuparea şi „românizarea” ei; îndemn cititorii să mediteze asupra acestei perspective. Mie nu mi se pare din domeniul fantasticului, ci al unor realităţi imediate, fapt ce ar trebui să determine clasa politică de la Chişinău să fie pregătită pentru o asemenea evoluţie a situaţiei. Politicienii noşti trebuie să fie foarte atenţi la mişcările Rusiei şi să realizeze că, dacă ruşii vor deveni tot mai „favorabili” şi mai „constructivi” în „rezolvarea problemei Transnistriei”, înseamnă că Moldovei i s-a pregătit ştreangul.

ARHIVA TIMPUL
22.03.2011