https://media.hotnews.ro/media_server1/image-2019-12-6-23535112-41-antoine-brun.jpg
Antoine Brun, P&GFoto: P&G

webPR: P&G România, 25 de ani de inovaţie sustenabilă

Compania Procter&Gamble aniversează 25 de ani de prezenţă în România, prin intermediul mărcilor de încredere care fac viaţa de zi cu zi mai bună pentru consumatorii români. Momentul a fost marcat printr-un eveniment special, organizat la Teatrul de Operetă şi Musical ‘Ion Dacian’, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor, parteneri şi angajaţi.

De la primii paşi în ţară, în 1994, când a fost deschis primul birou la Bucureşti, P&G a fost în mod constant parte din viaţa românilor, prin mărci renumite precum Pampers, Ariel, H&S şi Lenor. La ora actuală, echipa P&G numără peste 750 de angajaţi în România, în sediul central din Bucureşti, la fabrica de ultimă generaţie din Urlaţi, judeţul Prahova, dar şi în cadrul centrului de servicii global, care oferă suport pentru 66 de organizaţii P&G, în 15 limbi diferite.

"Suntem mândri că România joacă un rol important pe harta globală a companiei noastre. Nu numai că am creat sute de locuri de muncă, dar am introdus şi un portofoliu larg de produse inovatoare, dintre care cel puţin unul poate fi găsit în 9 din 10 gospodării din România. Mărci care folosesc puterea tehnologiei şi ştiinţei pentru a depăşi aşteptările, transformând, de asemenea, oamenii în consumatori responsabili, prin promovarea unor modele de consum sustenabile", a declarat Antoine Brun, vicepreşedintele Procter & Gamble Europa de Sud-Est.

Începând cu 2010, România găzduieşte la Urlaţi, Prahova, şi una dintre cele mai avansate fabrici P&G din punct de vedere tehnologic şi al protecţiei mediului la nivel global. Această fabrică pentru produse pentru îngrijirea părului deserveşte peste 1 miliard de consumatori din mai mult de 40 de pieţe din Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală şi Regiunea Caucaz. Mai mult, este recunoscută pentru faptul că şi-a redus semnificativ amprenta asupra mediului, având zero deşeuri rezultate din operaţiuni în depozitele de deşeuri, maximizând eficienţa energetică şi reducând consumul de apă. De asemenea, prin operaţiunile fabricii este susţinută şi o reţea largă de furnizori locali din regiune. De exemplu, ambalajele provin 100% din România. Investiţia Procter & Gamble din Urlaţi a atras şi alţi investitori în oraş şi în apropiere (Ploieşti), multiplicând astfel impactul pozitiv asupra comunităţii locale.

"Anul acesta P&G a făcut un alt pas semnificativ pe piaţa din România. Recent, am anunţat o investiţie importantă – dezvoltarea unei noi fabrici la Urlaţi, în care P&G va produce capsule de detergent lichid (PODS), una dintre cele mai mari inovaţii ale P&G din categoria îngrijirea ţesăturilor. Profilul atractiv al României, succesul companiei pe piaţă şi, mai ales, calitatea înaltă a oamenilor care lucrează aici, au făcut ca această investiţie să se realizeze", a adăugat Antoine Brun.

Alături de inovaţia sustenabilă şi dezvoltarea unui portofoliu de produse de cea mai bună calitate, Procter & Gamble şi-a asumat un angajament important faţă de dezvoltarea comunităţii. Pornind de la premisa că nicio afacere nu poate prospera în comunităţile cu dificultăţi, compania a ales să se implice, oferind suport financiar sau produse în caz de dezastre naturale, sprijinind asistenţa medicală şi educaţia copiilor sau îmbunătăţind condiţiile de locuit pentru cei care au fost mai puţin norocoşi. Acestea au fost posibile şi datorită parteneriatelor puternice încheiate cu ONG-uri locale, cum ar fi Act For Tomorrow, Habitat for Humanity, Crucea Roşie Română sau Teach For Romania, acestea fiind doar câteva exemple recente.

Realizările companiei din ultimele două decenii şi jumătate au fost posibile graţie echipei de profesionişti, ce a servit drept fundament al succesului. Strategia Procter & Gamble în domeniul resurselor umane este de a creşte cele mai bune talente din România, oameni care au fost pionieri şi conduc în continuare dezvoltarea industriei FMCG în ţară. Promisiunea făcută fiecărui membru al echipei este responsabilitatea încă din prima zi: oportunitatea de a îşi dezvolta cunoştinţele şi abilităţile, promovarea echilibrului dintre muncă şi viaţa personală.

PRINCIPALELE REPERE ALE ISTORIEI P&G ÎN ROMÂNIA

P&G a crezut în potențialul economic al României. Începuturile P&G în România coincid cu o transformare a economiei românești și cu primii pași în comerțul modern cu amănuntul.

1994: P&G își deschide biroul la București, începând operațiunile directe pe piața locală. 1995: P&G își extinde activitatea cu un centru de distribuție și o fabrică de detergenți la Timișoara.

1995-2005: Primele lansări de produse - Always, Pampers, Tide, Ariel în 1995, urmate de Pantene și H&S în 1996, Lenor în 1997. Fairy, Gillette & Oral B în anii următori.

Intrarea P&G pe piața românească este, de asemenea, un capitol important în istoria pieței de publicitate locală. Reclamele la produsele emblematice P&G au început să apară la televizor și multe cuvinte din acestea au intrat rapid în limbajul colocvial.

2006: P&G deschide un centru global de servicii de afaceri la București, care astăzi oferă suport pentru 66 de organizații P&G, în 15 limbi.

2009: Campania Global Pampers Unicef se extinde în România, luptând împotriva tetanosului neonatal.

2010: P&G își crește operațiunile - se deschide prima fabrică de produse pentru îngrijirea părului la Urlați, Prahova. Aici sunt produse mărci precum Pantene și H&S. Fabrica deservește peste 1 miliard de consumatori din peste 40 de piețe din Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală și Regiunea Caucaz, punând România pe harta industriei globale a îngrijirii părului.

2014: Bucureștiul devine parte din regiunea Europa de Sud-Est, împreună cu alte 9 piețe.

2017: În P&G vrem să sprijinim comunitățile locale și să protejăm mediul, astfel încât să prosperăm împreună. Sunt lansate două platforme de responsabilitate socială - O Românie curată începe de acasă, care își propune să educe copiii despre cum să colecteze selectiv și să recicleze deșeurile, angrenând, de asemenea, voluntari în curățarea mai multor zone din România și O sală de clasă ca acasă. În cadrul acestui program sunt renovate săli de clasă pentru copiii din clasa pregătitoare, astfel încât aceștia să beneficieze de condiții îmbunătățite în timpul cursurilor.

2017 - 2019: P&G accelerează inițiativele ‘branduri pentru creștere și dezvoltare’ - Pampers Preemies, primul scutec creat pentru bebelușii prematuri, campania Always & Teach pentru România pentru a crește încrederea fetelor tinere, sticla Fairy Ocean Plastic și multe altele.

P&G în România astăzi

Procter & Gamble este una dintre cele mai mari companii FMCG de pe piața locală și a creat peste 750 de locuri de muncă. Produsele P&G sunt prezente în peste 90% din gospodăriile din România. Procter & Gamble oferă mărci precum Ariel, Pampers, Lenor, Fairy, Oral B, Gillette, Pantene și Head & Shoulders. Multe dintre mărcile P&G sunt lideri de piață în categoriile lor.

Activitatea P&G este însoțită de o grijă specială pentru mediu. Fabrica P&G din Urlați a fost printre primele din cadrul companiei care a obținut statutul „zero deșeuri din operațiuni în depozitele de deșeuri”, ceea ce înseamnă că acestea sunt procesate sau reciclate în proporție de 100%. De asemenea, produsele P&G ajută consumatorii să facă alegeri responsabile zilnic. De exemplu, Ariel PODS oferă o calitate excelentă de spălare la 30 de grade C, contribuind la reducerea consumului de energie în timpul spălării cu până la 50%. Lansăm în continuare branduri inovatoare și sustenabile - periuța de dinți Oral B Genius X Power Oral Care care folosește tehnologia Inteligenței artificiale, Gillette Skinguard, primul nostru aparat de ras dovedit clinic pentru pielea sensibilă și Pampers Pure, 0% albire cu clor, parfumuri, parabeni.

În P&G oamenii sunt considerați cel mai mare atu. Dezvoltarea talentelor și a liderilor este o strategie de afaceri cu randament de lungă durată. Angajații din România conduc operațiunile companiei P&G din diverse poziții la nivel local, regional și global. De asemenea, P&G lucrează împreună cu angajații pentru a oferi o cultură a diversității, respectului, a tratamentului corect și a comunicării oneste.