O mireasă a avut parte de o surpriză de proporții chiar în timpul petrecerii: „Oprește nunta! Ar fi trebuit să fiu eu!”
by Alexandru C.Petrecerea de nuntă este sau ar trebui să fie un moment fericit pe care mirii și-l vor aminti toată viața. Fiecare cuplu își dorește ca totul să iasă perfect, din toate punctele de vedere, organizând evenimentul până în cele mai mici amănunte și sperând că toți invitații se vor distra la superlativ.
Însă există și excepții, iar uneori apare în scenariu… o altă mireasă. La o nuntă din Țara Galilor – desfășurată la hotelul Ty Newydd Country din Aberdare -, mireasa a avut parte de un adevărat șoc atunci când a observat că o femeie îmbrăcată în rochie de mireasă se apropie de ea și de mire. Femeia urla, strigând ”Oprește nunta! Trebuia să fiu eu!”, iar când a ajuns lângă mire a început să îl lovească pe acesta cu un buchet de flori.
Mireasa – Stacey Owen – a încremenit, crezând, inițial, că ”fosta” soțului ei a venit pentru a le strica petrecerea. Abia apoi a aflat că era vorba despre o farsă pusă la cale de una dintre… domnișoarele de onoare.
„La început, luminile au început să se stingă și nu am putut să-i văd fața prea bine, așa că m-am gândit doar că este una dintre fostele lui Keri. Dar când s-au aprins luminile, am putut vedea chipul lui Jan și am știut cine era atunci. Partenerul meu a fost îngrozit la început.Toată lumea de la nuntă râdea și se ascundeau atunci când ea îmi bătea soțul cu florile”, a spus mireasa, potrivit a1.ro.