https://www.antena3.ro/thumbs/big3/2019/12/09/presedintele-psd-arad-deputatul-dorel-caprar-dus-la-audieri-la-timisoara-630693.jpg

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, dus la audieri la Timişoara

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost preluat, luni, de procurorii DNA, care au plecat cu acesta din sediul partidului, pentru a fi dus la audieri la Timişoara.

Întrebat de jurnalişti cu privire la situaţia sa, deputatul nu a dorit să facă nicio declaraţie.

Procurorii au ridicat de la PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formaţiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziţiei. În tot acest timp, mai mulţi membri PSD Arad s-au prezentat la sediu, pentru activităţile obişnuite, însă nu li s-a permis accesul în imobil.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele Timiş şi Arad, la sediile unor instituţii publice şi la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2016 - 2019.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 - 2019.