Un fost șef ANAF solicită eliminarea urgentă a unui spor - zeci de mii de angajați sunt vizați: 'Golește lunar visteria publică cu zeci de milioane de lei'
by Alexandra CruceruGelu Diaconu, fost șef ANAF, solicită luni, pe Facebook, eliminarea urgentă a sporului de doctorat prevăzut în Legea 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice. Acesta susține că „o armata” de salariați primește lunar o sumă egală cu 50% din salariul minim brut garantat la plată. El promite că va reveni cu exemple unde se toacă bani publici cu nemiluita, de data asta chiar din "curtea" Ministerului Finanțelor Publice.
„Sporul de doctorat prevăzut în Legea 153/2017 trebuie eliminat urgent!
Câteva cifre edificatoare culese din surse deschise:
-între anii 1900 și 1990 a fost conferit titlul de doctor în științe unui număr de cca 1.500 de aplicanți (aici o includem și pe "savanta" Elena Ceaușescu!)
-în perioada 1990-2017 au dobândit acest titlu un număr de peste 67.000 (da, ați citit bine!) de persoane, un număr mai mare decât în orice țară din lume
-vârful "producției" de titluri științifice a fost atins în anii 2013-2016
Cu singura condiție vagă de a-și "desfășura activitatea în domeniul pentru care deține titlul", o armata de salariați, covârșitor angajați ai statului, primește lunar o sumă egală cu 50% din salariul minim brut garantat la plată. Adică, dacă ai titlul de doctor cu o temă din domeniul contabil și ești angajat gestionar doar cu evidența gloanțelor cu gaz ale jandarmeriei, primești de la statul român, în plus față de salariu, echivalentul anual a șase salarii lunare brute!!!
În anul 2018, "sporul de doctorat" lunar era de 950 lei adică de 11.400 lei/an/salariat. Să presupunem rezonabil (pentru că nu avem date exacte) că cca 30.000 de salariati (mai puțin de 1/2 din numărul total al deținătorilor de doctorat) din cei peste 1,2 milioane angajați în sistemul public sunt beneficiarii acestei "indemnizații". Asta înseamnă o sumă anuală cheltuita cu impostura de către statul roman de cca 342 milioane lei. Enorm!!!
Sa ne înțelegem! Pe lângă faptul ca o imensă majoritate dintre "doctorii" actuali sunt impostori "științifici" în stare pură, activitatea pe care o desfășoară nu aduce nici o plusvaloare angajatorului față de un angajat obișnuit, cu excepția poate a personalului implicat în activități de inovare/cercetare științifică angrenați în proiecte concrete.
Simpla deținere a unui titlu atestat de o hârtie obținută nemeritat (da, în 90% din cazuri deținătorii sunt impostori!) golește lunar visteria publica cu zeci de milioane de lei. Cunosc situații nenumărate de semi-analfabeti aflați pe functii publice, "doctori în științe" beneficiari ai acestui spor nemeritat.
Cât privește suma cheltuită de către statul român de-a lungul anilor cu "doctorii", aceasta ar fi fost arhisuficientă pentru a avea un ANAF complet digitalizat.
P.S. Voi reveni și cu alte exemple unde se toacă bani publici cu nemiluita, de data asta chiar din "curtea" MFP.
Structuri și funcții publice inutile lipsite complet de activitate, operațiuni repetitive fără rost, piloși tăietori de frunză la câini, etc.”, scrie Diaconu pe Facebook.