Uluitor: un bărbat de 87 de ani a mers cu maşina pe contrasens pe autostradă timp de o jumătate de oră
by Iulian TudorUn bărbat în vârstă de 87 de ani aflat la volanului unei maşini a condus, duminică, timp de o jumătate de oră pe sensul greşit al unei autostrăzi din Bavaria, în sudul Germaniei, informează agenţia DPA.
Potrivit poliţiei, conducătorul auto ar fi greşit o ieşire de pe autostradă, în apropiere de Marktredwitz din regiunea Franconia Superioară.
Călătoria bărbatului pe contrasens s-a încheiat după 24 de kilometri datorită unor baricade instalate de poliţie.
Anterior, poliţiştii au condus paralel cu maşina acestuia şi au încercat în zadar să îi semnaleze bărbatului să oprească. Nicio persoană nu a fost rănită în acest incident, notează DPA.