Atac în centrul Londrei. Doi morţi
by (R.C.)UPDATE Două dintre persoanele rănite au decedat la spital, au declarat surse din cadrul serviciilor medicale de urgenţă.
Presupusul autor al atacului a fost împuşcat mortal de agenţi de poliţie. Un alt suspect a fost reţinut.
UPDATE Departamentul Antiterorism al Scotland Yard a preluat investigaţia în cazul atacului produs în centrul Londrei, informează cotidianul The Guardian.
Anchetatorii încearcă să afle motivul atacului.
În investigaţie sunt implicaţi agenţi ai Departamentului Antiterorism al Poliţiei metropolitane londoneze (Scotland Yard).
„În acest moment, circumstanţele referitioare la acest incident sunt neclare. Totuşi, ca măsură de precauţie, în prezent răspundem la acest incident considerându-l asociat terorismului”, a transmis Scotland Yard.
Agenţi de poliţie au împuşcat mortal, vineri după-amiază, un individ suspect, în centrul Londrei, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate.
Incidentul a avut loc pe Podul Londrei din centrul capitalei britanice, au declarat surse citate de postul Sky News.
Conform agenţiei Reuters, suspectul a fost împuşcat după ce a comis un atac cu un cuţit în care a fost rănită cel puţin o persoană.
„Poliţia a fost solicitată la ora 13.58 (15.58, ora României) în zona Podului Londrei. Au fost chemaţi şi angajaţi ai Serviciului de ambulanţă. Un bărbat a fost reţinut. Mai multe persoane au fost rănite”, a transmis Poliţia metropolitană londoneză.
Cel puţin cinci persoane au fost rănite în atacul produs vineri în centrul Londrei, au declarat surse din cadrul Poliţiei citate de postul Sky News.
Serviciile de urgenţă au anunţat că este vorba de „un incident major”.
Perimetrul situat în jurul Podului Londrei a fost izolat de agenţii forţelor de ordine