https://mediastiriv1.freenode.ro/image/201801/w295h180/media-151663228430646500.jpg
Foto: houstonchronicle.com

Violator de copii, arestat în Vaslui: la 32 de ani, a abuzat sexual copii de 5 și 8 ani

by

Un bărbat în vârstă de 32 de ani din judeţul Vaslui a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat doi copii de 5, respectiv 8 ani ai concubinei sale, în timp ce femeia era plecată de acasă cu cel mai mic dintre copii, un bebeluş de cinci luni, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, fapta a fost sesizată de femeie pe data de 14 octombrie, când cei trei copii au şi fost luaţi din familie de autorităţile competente, iar bărbatul a fost reţinut pe data de 26 noiembrie şi ulterior arestat.

"Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol în formă continuată şi violenţă în familie, cu suspectul în stare de arest preventiv", a declarat, vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Din datele furnizate de Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui, cei trei copii au fost luaţi din familie în urma sesizării venite din partea mamei şi sunt securizaţi în familiile unor asistenţi maternali profesionişti.