Hoţii care au furat 1,5 milioane euro au rămas cu BANII. Dosarul jafului din casetele de valori BCR Argeş a fost CLASAT
by Filip StanÎn octombrie 2013, opt clienţi ai BCR Argeş au reclamat că le-au dispărut sume uriaşe de bani din cutiile de valori. Acum, dosarul a fost clasat definitiv, fără ca autorii furtului de 1,5 milioane de euro să fie prinşi, pentru că faptele s-au prescris.
Ancheta a durat timp de şase ani, iar reprezentanţii Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că cercetările au fost oprite fiindcă faptele cercetate s-au prescris. Deşi investigatorii au avut încă din primele zile doi suspecţi, ancheta nu va mai continua.
Poliţia Argeş a primit în octombrie 2013, opt plângeri de la cetăţeni care reclamau că, din cutiile de valori pe care le aveau la sucursala Argeş a BCR, le-au dispărut mari sume de bani şi bunuri, valoarea totală a pagubei fiind estimată ulterior la aproximativ 1,5 milioane euro.
Eugen Florea este singurul dintre cei opt care a dat în judecată banca şi cere în instanţă suma de 619.000 lei, reprezentând "contravaloare bani şi bunuri sustrase din caseta de valori închiriată conform contractului din 24 iunie 2013". Procesul a început în 2016 la Tribunalul Argeş, instanţă care nu i-a dat câştig de cauză.
"Nu renunţ la proces. Am pierdut la Tribunalul Argeş, însă voi face recurs la Curtea de Apel Piteşti. Este vorba de banii mei şi pot justifica oricând toate sumele pe care le-am declarat. N-am nimic de ascuns. Voi merge şi la CEDO în cazul în care nu voi obţine o soluţie favorabilă de la instanţele din România. Vreau să se facă dreptate. Era datoria băncii să aibă grijă de banii mei", a precizat Eugen Florea pentru Adevărul.
Surse judiciare susţin că este posibil ca autorii furturilor să fie foşti clienţi ai băncii, care au avut bunuri în cutiile de valori. Aceştia şi-ar fi făcut dubluri la cheile primite pentru respectivele cutii, iar ulterior le-au folosit, în condişiile în care, din motive de confidenţialitate, în camera unde sunt cutiile de valori nu există camere de supraveghere.