Horia Constantinescu, fostul presedinte al ANPC: 30% din inspectorii ANPC sunt nepregatiti; avem tampi in institutie
Aproape o treime dintre inspectorii de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) sunt nepregatiti, iar la nivelul zonei Bucuresti doar 20 de comisari din totalul de 51 sunt bine pregatiti, a declarat vineri fostul presedinte al ANPC, Horia Constantinescu, noteaza Agerpres.
Acesta a fost eliberat din functia de presedinte al ANPC joi seara, printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.
"30% dintre inspectorii ANPC sunt nepregatiti, si daca tot nu au ce scrie pe teren, probabil fac alte intelegeri cu operatorii economici. Va pot spune ca unuia dintre acestia, caruia i-am solicitat demisia la Bucuresti, i-am pus in fata urmatoarea situatie: stiind ca nu stapaneste limba romana, am rugat-o pe secretara sa-i dicteze un text, si inspectorul a preferat sa-si scrie demisia. Asta este situatia", a afirmat Horia Constantinescu.
Fostul presedinte al ANPC crede ca analiza activitatii comisarilor institutiei ar trebui sa ia in calcul si evaluarile facute intre colegi.
"Re-evaluarea trebuie facuta din radacini. Unii dintre colegii lor sunt suficient de bine pregatiti pentru a arata cu degetul si a spune ce coleg nu-si mai doresc in sistem. Sa va explic de ce: pentru a da bine, un comisariat judetean trebuie sa iasa in jurul unui numar de acte facute. Daca el are 10 comisari, dintre care 5 semidocti spre analfabeti, ceilalti 5 pregatiti trebuie sa faca munca si a celorlalti 5 semidocti, ca in raportari sa nu apara intr-o zona de derizoriu. La acest moment, la nivelul structurii Bucuresti-Ilfov, sunt in jur de maxim 20 de comisari cu adevarati pregatiti, ii salut pe cei din zona de alimentatie, cu care am facut actiunile fulminante la nivelul marilor retaileri, dar sunt putini comisari pregatiti pentru zona de prestari servicii, destul de putin spre foarte putin pregatiti pe zona de bunuri nealimentare, dovada linistea asternuta peste centrele comerciale, neverificate pana la momentul instalarii mele", a apreciat Horia Constantinescu.
Citeste si:
Metoda prin care soferii Bolt si UBER isi pacalesc clientii
Acesta a subliniat ca in total exista 51 de inspectori pentru zona Bucuresti, iar numarul total al agentilor economici in aceasta zona este de 349.000 de unitati.
"Sunt 431.000 de operatori economici in zona Bucuresti-Ilfov, acum adaugam in structura 10 tineri pe care i-am cunoscut astazi, copii bine pregatiti, care vor veni cu alta mentalitate. Cea care astazi conduce Comisariatul Bucuresti-Ilfov, delegata de mine, imi spune ca a muncit cu ei si pana la 4 dimineata pentru a-si reorganiza intreaga activitate. Avem tampi in institutie, si sunt la nivel de Bucuresti-Ilfov, care merg si controleaza coafoare, frizerii, demult, de cand se stiu ei, fara sa ia nicio masura, raspunzand inept actelor transmise de comisar. La acest moment doar am oprit prezenta lor pe teren, mi-as fi dorit sa avem parghii mai puternice pentru a-i demite. Numarul total al inspectorilor pentru Bucuresti este de 51 de inspectori", a comentat fostul presedinte al ANPC.