https://www.mediafax.ro/images/pixel.png
Copil de 7 ani, mort la spitalul din Paşcani.Tatăl său acuză: Defibrilatorul, cărat de asistente cinci etaje. Reacţia DSP Iaşi / Medicul care a tratat pacientul: A ajuns târziu

Copil de 7 ani, mort la spitalul din Paşcani.Tatăl său acuză: Defibrilatorul, cărat de asistente cinci etaje. Reacţia DSP Iaşi / Medicul care a tratat pacientul: A ajuns târziu

Un copil de 7 ani diagnosticat cu varicelă a murit în spitalul din Paşcani. Tatăl său acuză că, deşi în stare gravă, ambulanţa nu s-a grăbit, iar ajuns la spital, copilul a fost dus într-o sală „fără aparate” şi defibrilatorul a fost cărat 5 etaje.

by

Tatăl copilului de 7 ani povesteşte că băiatul a fost diagnosticat, la începutul săptămânii, de medicul de familie cu varicelă. După trei zile de tratament, miercuri, copilul a început să se simtă rău. În mai puţin de o oră, susţine tată său, starea lui s-a înrăutăţit brusc. Atunci au decis să cheme ambulanţa.

„Miercuri i s-a făcut rău, a vomitat după ce a mâncat. (...) În decurs de maximum o oră, de când a început să se învineţească în zona bubiţelor, s-a învineţit la faţă, pe buze, am chemat ambulanţa în urgenţă, disperaţi, de la Iaşi. Cine a transmis Paşcaniului, a transmis ca nefiind urgenţă, a fost doar o varicelă, ambulanţa deplasându-se pe o disţanţă de un kilometru, până la noi, în 17 minute, cu girofarurile stinse şi oprind la semafor la culoarea roşie, că aşa li s-a transmis de la Iaşi, că nu e urgenţă. Înregistrarea poate dovedi cât de disperaţi eram la telefon", a declarat Adrian Popoaia, tatăl băiatului.

Potrivit acestuia, când au ajuns la spital, copilul nu a fost tratat în Compartimentul de primiri urgenţe, ci dus în secţia de Pediatrie, la etajul 5 al unităţii medicale.

„La spital ajungând, medicul de gardă, la Pediatrie - nu l-au primit la urgenţe, l-au urcat la etajul 5 la secţia de Pediatrie- un domn foarte în vârstă, cu o incompetenţă, cu o nepăsare totală, nu a preluat cazul cum trebuia. Am o filmare cum stătea departe de pătut, el (n.r.-băiatul) fiind intubat, cu tub de oxigen, cu mască pe faţă. L-a băgat într-o cameră unde nu aveau aparatură absolut deloc, i-au băgat doar nişte sânge, i-au pus o perfuzie, i-au dat o pastilă, au stat de vorbă cu el, fiind conştient, a răspuns, ca după zece minute aproximativ să devină inconştient, să îi erupă sângele din plămâni. A fost o coagulare de sânge în plămâni, a dat pe gură şi pe nas şi a căzut inconştient. Neavând aparatura necesară în acel salon, l-au resucitat timp de un sfert de oră - douăzeci de minute până ce au cărat aparatura de jos de la parter la etajul 5 asistentele, l-au resucitat doar apâsând pe pieptul lui. În rest, incompetenţa a luat amploare. Au mai chemat în schimb, după aia, trei medici, timp de două ore s-au chinuit degeaba", a mai explicat presei tătăl băiatului.

Tatăl copilului susţine că medicii i-ar fi spus că băiatul ar fi avut o infecţie cu meningococ.

„Ei nu au spus nimic, neavând un diagnostic clar. Prin bănuială au spus o denumire de diagnostic, nu am reţinut, sincer, în starea în care eram, ceva de meningococ, o tulburare a unui microb în sânge, care la coagulare i-a inundat plămânii şi a eliminiat pe trahee 700 şi ceva de ml de sânge", a spus tatăl.

Directorul DSP Iaşi a anunţat că o anchetă a fost începută în acest caz.

„Am trimis o echipă de epidemiologi, precum şi o echipă de inspectori pentru a vedea situaţia de fapt. Echipa de epidemiologi a fost trimisă la liceu, pentru a vedea măsurile de profilaxie care s-au luat cu privire la cazul de varicelă, iar inspectorii la Spitalul Paşcani pentru a vedea serviciile care au fost furnizate copilului", a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.

Acesta a spus că suspiciunea că băiatul ar fi făcut meningită nu se confirmă. „Nu s-a confirmat deocamdată meningita, aşteptăm datele de laborator, e posibil să fie un şoc toxico-septic, să vedem analizele", a mai spus Liviu Stafie.

Trupul neînsufleţit al copilului a fost dus la IML pentru necropsie.

„În cursul zilei de astăzi (vineri-n.r.) am efectuat necropsia copilului de şapte ani adus de la spitalul Paşcani. La momentul actual au fost recoltate suficiente probe pentru examenele complementare, s-a infirmat existenţa meningococului, dar se aşteaptă rezultatul culturilor atât din sânge, cât şi din lichidul cefalorahidian. Există o serie de examene complementare, care ne vor arăta cauza decesului”, a declarat Diana Bulgaru, directorul IML Iaşi.

În ceea ce priveşte acuzaţiile făcute de părintele copilului, potrivit cărora Ambulanţa ar fi ajuns târziu, reprezentanţii Seriviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi au anunţat că apelul la 112 a fost înregistrat la ora 14.11 şi că „echipajul a fost corect direcţionat conform gradului de urgenţă şi a resurselor existente în acel moment".

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi precizează într-o informare transmisă Mediafax că „echipajul a plecat la ora 14.13 şi a ajuns la locul solicitării la ora 14.16, echipajul medical a aplicat pacientului măsurile medicale specifice de urgenţă până la predarea acestuia la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Paşcani".

Potrivit sursei citate, ulterior, SAJ a fost solicitat pentru transferul copilului către Iaşi.

„La ora 16.11, medicul pediatru de gardă de la Spitalul Municipal Paşcani solicită echipaj medical de urgenţă cu medic pentru copilul în cauză spre a fi transportat la Spitalul Sfânta Maria, cu diagnosticul de stop cardiorespirator resuscitat. S-a dirijat (prin staţia radio) echipajul medical de urgenţă cu medic al substaţiei Paşcani la ora 16.12. Menţionăm că echipajul respectiv se deplasa spre sediu după efectuarea unui transfer la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi se afla la momentul apelului în localitatea Sârca. Echipajul medical de urgenţă cu medic de la substaţia Târgu Frumos se afla, de asemnea, în misiune. La ora 16.25 s-a revenit cu apel telefonic din secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Paşcani, anunţându-se anularea solicitării", se precizează în informarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi.

Conducerea Spitalului din Paşcani nu a putut fi contactată.

Tatăl copilului a anunţat că urmează să depună plângere la toate instituţiile abilitate.

Medicul care a tratat copilul mort la spitalul Paşcani: A ajuns târziu. Tatăl său a făcut scandal

Medicul care l-a tratat pe copilul de 7 ani mort în spitalul din Paşcani spune că băiatul a fost adus prea târziu la spital, iar tatăl acestuia a făcut scandal.

Băiatul de 7 ani ar fi putut fi salvat, dacă era adus mai repede la spital, susţine medicul care l-a tratat.

„Pot să vă zic doar că a ajuns prea târziu, s-a prezentat prea târziu la spital. Varicela intră în discuţie, dar ca o supoziţie de diagnostic probabil a fost o varicelă, probabil, nu sunt în posesia exactă a analizelor de la IML, ori o varicelă hemoragică ori o purpura fulminans ori o meningococemie", a declarat medicul Vasile Vasiliu, cel care a tratat copilul.

Întrebat dacă băiatul putea fi salvat în caz că ar fi ajuns mai repede la unitatea medicală, medicul a răspuns afirmativ.

„Da, şi să nu decidă părinţii când trebuie să vină la spital. Din investigaţiile făcute de mine, copilul acesta s-a prezentat miercuri, dar era bolnav de vineri şi spun unii că la domiciliu ar mai fi prezentat o stare confuzională. (...) Prima dată când l-am văzut în ce hal era, cianotic am întrebat <zic, copilul ăsta este bătut?>, la care el a făcut o ieşire dintr-asta nervoasă, adresând cuvinte jignitoare, a spart uşa, i-am spus să nu mai filmeze, să ne lase să ne facem meseria, în orice caz, foarte greu am practicat resuscitarea la acest copil, în condiţii psihice de neimaginat”, a declarat medicul Vasile Vasiliu, cel care a tratat copilul.

Conform protocolului, reprezentanţii spitalului au sesizat Poliţia în urma decesului băiatului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Bîlea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi s-a dispus să se facă necropsia.

La şcoala unde învăţa copilul au fost luate măsuri urgente în urma decesului acestuia.

„În momentul în care am aflat că acest copil a decedat şi că ar fi vorba despre meningită, m-am adresat DSP Paşcani şi i-am rugat ce paşi am de urmat. Au venit imediat, au administrat o medicaţie copiilor şi profesorilor de la acea clasă, au anunţat medicii de familie şi părinţii. Mai erau nişte copii care absentau şi au fost anunţaţi şi ei. Ni s-a recomandat o igienizare generală, nu s-a impus. Am convocat Consiliul de Administraţie şi am decis să suspendăm cursurile pentru a face această igienizare. Am contacat o firmă care tocmai efectuează această dezinfecţie", a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Liceului „Nicolae Iorga” din Paşcani, Gheorghe Spiridon.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!