Copil de 7 ani, mort la spitalul din Paşcani. Defibrilatorul, cărat de asistente cinci etaje
Un copil de 7 ani diagnosticat cu varicelă a murit în spitalul din Paşcani. Tatăl său acuză că, deşi în stare gravă, ambulanţa nu s-a grăbit, iar ajuns la spital, copilul a fost dus într-o sală „fără aparate” şi defibrilatorul a fost cărat 5 etaje.
by Ilinca NazarieTatăl copilului de 7 ani povesteşte că băiatul a fost diagnosticat, la începutul săptămânii, de medicul de familie cu varicelă. După trei zile de tratament, miercuri, copilul a început să se simtă rău. În mai puţin de o oră, susţine tată său, starea lui s-a înrăutăţit brusc. Atunci au decis să cheme ambulanţa.
„Miercuri i s-a făcut rău, a vomitat după ce a mâncat. (...) În decurs de maximum o oră, de când a început să se învineţească în zona bubiţelor, s-a învineţit la faţă, pe buze, am chemat ambulanţa în urgenţă, disperaţi, de la Iaşi. Cine a transmis Paşcaniului, a transmis ca nefiind urgenţă, a fost doar o varicelă, ambulanţa deplasându-se pe o disţanţă de un kilometru, până la noi, în 17 minute, cu girofarurile stinse şi oprind la semafor la culoarea roşie, că aşa li s-a transmis de la Iaşi, că nu e urgenţă. Înregistrarea poate dovedi cât de disperaţi eram la telefon", a declarat Adrian Popoaia, tatăl băiatului.
Potrivit acestuia, când au ajuns la spital, copilul nu a fost tratat în Compartimentul de primiri urgenţe, ci dus în secţia de Pediatrie, la etajul 5 al unităţii medicale.
„La spital ajungând, medicul de gardă, la Pediatrie - nu l-au primit la urgenţe, l-au urcat la etajul 5 la secţia de Pediatrie- un domn foarte în vârstă, cu o incompetenţă, cu o nepăsare totală, nu a preluat cazul cum trebuia. Am o filmare cum stătea departe de pătut, el (n.r.-băiatul) fiind intubat, cu tub de oxigen, cu mască pe faţă. L-a băgat într-o cameră unde nu aveau aparatură absolut deloc, i-au băgat doar nişte sânge, i-au pus o perfuzie, i-au dat o pastilă, au stat de vorbă cu el, fiind conştient, a răspuns, ca după zece minute aproximativ să devină inconştient, să îi erupă sângele din plămâni. A fost o coagulare de sânge în plămâni, a dat pe gură şi pe nas şi a căzut inconştient. Neavând aparatura necesară în acel salon, l-au resucitat timp de un sfert de oră - douăzeci de minute până ce au cărat aparatura de jos de la parter la etajul 5 asistentele, l-au resucitat doar apâsând pe pieptul lui. În rest, incompetenţa a luat amploare. Au mai chemat în schimb, după aia, trei medici, timp de două ore s-au chinuit degeaba", a mai explicat presei tătăl băiatului.
Tatăl copilului susţine că medicii i-ar fi spus că băiatul ar fi avut o infecţie cu meningococ.
„Ei nu au spus nimic, neavând un diagnostic clar. Prin bănuială au spus o denumire de diagnostic, nu am reţinut, sincer, în starea în care eram, ceva de meningococ, o tulburare a unui microb în sânge, care la coagulare i-a inundat plămânii şi a eliminiat pe trahee 700 şi ceva de ml de sânge", a spus tatăl.
Directorul DSP Iaşi a anunţat că o anchetă a fost începută în acest caz.
„Am trimis o echipă de epidemiologi, precum şi o echipă de inspectori pentru a vedea situaţia de fapt. Echipa de epidemiologi a fost trimisă la liceu, pentru a vedea măsurile de profilaxie care s-au luat cu privire la cazul de varicelă, iar inspectorii la Spitalul Paşcani pentru a vedea serviciile care au fost furnizate copilului", a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi.
Acesta a spus că suspiciunea că băiatul ar fi făcut meningită nu se confirmă. „Nu s-a confirmat deocamdată meningita, aşteptăm datele de laborator, e posibil să fie un şoc toxico-septic, să vedem analizele", a mai spus Liviu Stafie.
Trupul neînsufleţit al copilului a fost dus la IML pentru necropsie.
„În cursul zilei de astăzi (vineri-n.r.) am efectuat necropsia copilului de şapte ani adus de la spitalul Paşcani. La momentul actual au fost recoltate suficiente probe pentru examenele complementare, s-a infirmat existenţa meningococului, dar se aşteaptă rezultatul culturilor atât din sânge, cât şi din lichidul cefalorahidian. Există o serie de examene complementare, care ne vor arăta cauza decesului”, a declarat Diana Bulgaru, directorul IML Iaşi.
În ceea ce priveşte acuzaţiile făcute de părintele copilului, potrivit cărora Ambulanţa ar fi ajuns târziu, reprezentanţii Seriviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi au anunţat că apelul la 112 a fost înregistrat la ora 14.11 şi că „echipajul a fost corect direcţionat conform gradului de urgenţă şi a resurselor existente în acel moment".
Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi precizează într-o informare transmisă Mediafax că „echipajul a plecat la ora 14.13 şi a ajuns la locul solicitării la ora 14.16, echipajul medical a aplicat pacientului măsurile medicale specifice de urgenţă până la predarea acestuia la secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Paşcani".
Potrivit sursei citate, ulterior, SAJ a fost solicitat pentru transferul copilului către Iaşi.
„La ora 16.11, medicul pediatru de gardă de la Spitalul Municipal Paşcani solicită echipaj medical de urgenţă cu medic pentru copilul în cauză spre a fi transportat la Spitalul Sfânta Maria, cu diagnosticul de stop cardiorespirator resuscitat. S-a dirijat (prin staţia radio) echipajul medical de urgenţă cu medic al substaţiei Paşcani la ora 16.12. Menţionăm că echipajul respectiv se deplasa spre sediu după efectuarea unui transfer la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi se afla la momentul apelului în localitatea Sârca. Echipajul medical de urgenţă cu medic de la substaţia Târgu Frumos se afla, de asemnea, în misiune. La ora 16.25 s-a revenit cu apel telefonic din secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Paşcani, anunţându-se anularea solicitării", se precizează în informarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi.
Conducerea Spitalului din Paşcani nu a putut fi contactată.
Tatăl copilului a anunţat că urmează să depună plângere la toate instituţiile abilitate.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!