De Ziua Naţională, Fă ţării tale cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, Cumpără Fabricat în România
Poate că nu ai privit niciodată lucrurile în felul ăsta, dar a cumpăra ceva fabricat în România este un gest patriotic care denotă încredere, responsabilitate şi respect. Pentru rudele, prietenii şi cunoştinţele tale care lucrează într-o fabrică şi care astfel îşi păstrează locurile de muncă.
Pentru meşterul popular care trăieşte din ceea ce produce in atelierul lui.
Pentru antreprenorul român care a cheltuit banii familiei ca să-şi dezvolte afacerea.
Pentru o companie multinaţională care a ales România pentru a investi intr-o unitate noua de productie.
Te rog sa faci un un gest simplu, care in timp poate deveni un reflex. Când ai nevoie de ceva, uită-te prima dată dacă este fabricat în România, şi dacă îţi place, cumperi.
Generezi o reacţie în lanţ ale cărei efecte nu se văd imediat, dar fii sigur că ea marchează schimbări durabile în timp.
Nu se vor mai închide fabrici, mai mult ca sigur se vor deschide altele noi.
Banii rămân în România şi vor fi folosiţi pentru educaţie, sănătate, cultură.
Sunt şanse mai bune ca lucrurile fabricate în România să fie exportate, devenind cel mai bun ambasador de tara.
Copiii tăi, rudele tale, prietenii tăi, cunoştinţele tale, vor avea un loc de muncă sigur şi nu vor mai fi nevoiţi să plece din ţară. Vor avea un viitor acolo unde le e locul, in Romania.
România devine o ţară prospera, cu o economie puternică pentru care ai pus şi tu umărul.
Mulţumesc.
(Articol susţinut de ”Fabricat în România”)