PUBLIKA.MD
Doi tineri din Capitală, reținuți și plasați în arest pentru că au obligat două minore să presteze servicii sexuale
by PUBLIKA.MDDoi tineri din Capitală cu vârstele de 22 ani au fost reținuți și plasați în arest pentru că au obligat două minore cu vârstele de 14 și 16 ani să presteze servicii sexuale, însă banii erau încasați doar de către cei doi învinuiți.
Tinerii locuiesc în Chișinău, dar sunt de baștină din raioanele Glodeni și Telenești. Aceștia au recrutat victimele în timp ce acestea deja prestau astfel de servicii, pe stradă, în Capitală și le-au impus să le presteze în continuare, însă „sub patronajul” lor – atât pe stradă, cât și într-o locuință în care le adăposteau.
Astfel, doar pentru perioada de o lună – cu tariful de 500 lei per client, pentru o oră – aceștia au colectat venituri în valoare de aproximativ 200.000 lei, din care însă victimele nu au primit nimic.
Faptele acestora au fost documentate, sub conducerea procurorilor, timp de 3 luni de zile, de comun cu ofițerii de investigație. Procuratura le-a înaintat celor doi învinuirea care prin decizia judecătorilor au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit legii, faptele comise de către cei doi sunt pedepsite cu închisoare de la 15 la 20 de ani și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu detenţiune pe viaţă.