Superstiţii de Sfântul Andrei pentru fetele nemăritate care vor să îşi viseze ursitul
by Alin TarnovschiConform unor superstiţii de Sfântul Andrei, în noaptea ce precede sărbătoarea religioasă, fetele nemăritate îşi pot afla ursitul, dacă îşi aşează busuioc sub pernă.
Sfântul Andrei este sărbătorit de creştinii ortodocşi, în fiecare an, pe 30 noiembrie.
Sf. Andrei este considerat creştinătorul neamului românesc, iar câteva sute de mii de români îi poartă numele.
Noaptea ce precede sărbătoarea Sfântului Andrei, creştinătorul neamului românesc, este asociată în tradiţia populară cu strigoi, farmece de dragoste, aflarea ursitului şi prezicerea rodniciei anului următor.
Superstiţii pentru fete nemăritate în noaptea de Sf. Andrei
Potrivit tradiţiei româneşti, în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele nemăritate îşi pot afla ursitul, dacă îşi vor pune sub pernă un fir de busuioc.
Astfel, îl vor putea visa pe cel cu care se vor căsători şi vor trăi tot restul vieţii.
În unele zone, fetele toarnă nouă ceşti pline cu apă într-o strachină care se aşează sub icoană.
A doua zi, în zori, apa din strachină se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă. Dacă pe fundul străcinii va rămâne apă, fie şi câteva picături, atunci fetele vor avea noroc.
De asemenea, dacă ultima ceşcuţă nu se va umple, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărita în anul ce urmează.
Fetele nemăritate îşi aşteaptă ursiţii în vis să le aducă apă
În alte zone ale ţării, de Sfântul Andrei, fetele îşi pregătesc câte o turtă cu apă, făină şi sare, acestea fiind măsurate cu o coajă de nucă.
Coapte pe vatră, turtele sunt apoi mâncate de fetele nemăritate. Acestea sunt convinse că vor fi vizitate în vis de ursiţi, care le vor aduce apă pentru a-şi potoli setea.
O altă superstiţie legată de fetele nemăritate se referă la colacul din pâine dospită cu un căţel de usturoi în mijloc.
Colacul este aşezat într-un loc călduros din casă, unde este lăsat timp de o săptămână. Dacă usturoiul va încolţi, fata va avea noroc şi se va mărita în anul ce va urma.
Unele fete, merg în această noapte, la o fântână, acolo unde aprind o lumânare păstrată de la Paşti.
Lumânarea aprinsă este lăsată în fântână cu ajutorul găleţii, iar felete rostesc o rugăciune către Sfântul Andrei: "Sfinte Andrei, Scoate-i chipul în faţă apei, Că în vis să-l visez, C-aievea să-l văz!"