https://media.hotnews.ro/media_server1/image-2019-03-4-23009420-41-adriana-cotel.jpg
Adriana CotelFoto: Hotnews

Adriana Cotel, controversata apropiată a lui Darius Vâlcov numită de Sorina Pintea manager la Spitalul Fundeni în ultima zi de mandat, a fost demisă / Anca Coliță, noul manager al spitalului

by

Adriana Cotel, controversata apropiată a lui Darius Vâlcov numită de Sorina Pintea manager interimar la Institutul Clinic Fundeni în ultima sa zi de mandat ca ministru al Sănătății, a fost demisă de la conducerea celui mai mare spital oncologic din România de noul ministru al Sănătății, Victor Costache. Noul manager al Institutului Fundeni este medicul Anca Coliță, care coordonează Programul de transplant medular pediatric al spitalului. Anca Coliță a ocupat, până acum, funcția de director medical al spitalului.

Pe 7 noiembrie, într-o conferință de presă comună la care au participat premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Sănătății, Victor Costache, organizată la preluarea mandatului de ministru de către Victor Costache, Ludovic Orban afirma, răspunzând întrebării unui jurnalist, că Adriana Cotel urmează să fie schimbată din funcție.

Adriana Cotel (35 de ani), fost director al Agenției Naționale a Medicamentului și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, considerată o apropiată a lui Darius Vâlcov, a fost numită manager interimar al Institutului Clinic Fundeni pe data de 4 noiembrie, printr-un ordin semnat de ministrul demis prin moțiune de cenzură al Sănătății de la acea vreme, Sorina Pintea.

Adriana Cotel a înlocuit-o în funcția de manager interimar al Institutul Fundeni pe Alina Tănase, șefa Secției de transplant medular și coordonatorul Programului de transplant medular din acest spital. Alina Tănase fusese numită manager interimar în august anul acesta.

"Vă anunț că începând de astăzi, mandatul meu de manager interimar a încetat. În locul meu a fost numită doamna Adriana Cotel. Eu revin în secția în care muncesc de peste două decenii. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul", a transmis medicul Alina Tănase, pe data de 4 noiembrie, într-un mesaj remis HotNews.ro.

În toamna anului trecut, Adriana Cotel era numită șefă a Agenției Naționale a Medicamentului , instituție pe care a condus-o timp de 4 luni (octombrie 2018 - ianuarie 2019).

Pe 25 ianuarie, Adriana Cotel a fost numită președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă.

Potrivit surselor HotNews.ro, Adriana Cotel ar fi o apropiată a lui Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și fost consilier al premierului Viorica Dăncilă.

În perioada de 4 luni în care a condus Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, CV-ul Adrianei Cotel nu a fost publicat pe site-ul instituției.

La momentul numirii Adrianei Cotel la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, singurele date privind studiile și experiența ei profesională erau disponibile pe profilul său de Linkedin: aici apărea informația că Adriana Cotel a studiat la "Universitatea din București", fără alte precizări. La capitolul "experiență profesională" figura doar perioada de 4 luni în care a condus Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (octombrie 2018 - ianuarie 2019).

Din informațiile HotNews.ro, Adriana Cotel a lucrat, înainte de a fi numită șefă a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, la Alvogen Romania, companie producătoare de medicamente.

"O femeie de 35 de ani conduce, de cinci săptămâni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) fără ca statul român să ofere vreo informație despre cine este și ce pregătire profesională o recomandă pentru această funcție. Adriana Cotel refuză să-și publice CV-ul deși răspunderea pe care o are este uriașă: se îngrijește de soarta celor 16 milioane de asigurați din România și administrează un buget de 7 miliarde de euro", scria, în luna martie, Recorder.ro .

Tot în luna martie au circulat informații că Adriana Cotel ar fi urmat să fie impusă de Darius Vâlcov la conducerea Ministerului Sănătății, în locul Sorinei Pintea, lucru care nu s-a mai întâmplat însă.


Citește și: