https://infooradea.ro/wp-content/uploads/2019/11/Petrut-Ciprian-ISU-Bihor.png

Fetiță de 2 ani salvată în ultima clipă de un pompier militar care trecea prin zonă

by

După ce la începutul acestei luni, viața unui bebeluș a fost salvată de un medic al SMURD și un pompier militar, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor, sâmbătă, 23 noiembrie a.c., un alt copil a fost salvat pe stradă, de un pompier militar aflat în timpul liber.

Sâmbătă, în jurul orei 17.00, în timp ce se întorcea de la Oradea,   deplasându-se cu autoturismul spre casă (situată în Marghita), trecând prin localitatea Tămășeu, pompierul militar Petruț Ciprian a observat  un grup de oameni agitați, adunați în jurul unui copil întins pe jos. Militarul a oprit imediat mașina, îndreptându-se rapid spre micuța victimă, care era în stare de inconștiență.

Le-a spus celor prezenți că știa ce avea de făcut pentru a o salva, desfășurând în calitate de pompier militar în cadrul Stației de Pompieri Săcueni și misiuni de acordare a primului ajutor calificat. Evaluând numaidecât situația, plutonier major Petruț a constatat că fetița nu mai putea respira, astfel că, a luat-o pe micuță  în brațe și i-a acordat măsurile de prim ajutor care se impuneau, reușind în câteva secunde să o salveze, readucând-o în stare de conștiență.

După sosirea echipajului Serviciului de Ambulanță Județean la fața locului, Petruț Ciprian a continuat, împreună cu cadrele medicale, să-i acorde fetiței îngrijiri de specialitate, până în momentul transportării acesteia la spital.

Ajuns acasă, primul lucru pe care l-a făcut, a fost acela de a-și strânge în brațe cele două fiice în vârstă de 2, respectiv de 6 ani, fiind recunoscător, după cum a mărturisit,  că i s-a dat șansa de a oferi părinților copilului salvat posibilitatea de a avea în continuare pe cine să îmbrățișeze.